hackathon

Instanțele din Republica Moldova aleg să condamne și nu să corecteze comportamentul consumatorilor de droguri

IMG 6185 civicDe vârstă medie, cu studii nefinalizate, necăsătoriți, fără un loc de muncă și aflați în conflict cu legea – acesta este profilul subiecților infracțiunii privind circuitul ilegal de droguri fără scop de înstrăinare. De regulă, aceștia sunt sancționați cu amenzi sau cu suspendarea condiționată a pedepselor cu închisoarea. Acest fapt denotă existența practicilor punitive pentru consumatorii de droguri și mai puțin îndreptate spre suportul și reeducarea acestora. Sunt câteva din constatările studiului Practica judiciară de examinare a infracțiunilor și contravențiilor privind circuitul ilegal de droguri fără scop de înstrăinare, elaborat de Asociația Promo-LEX, la inițiativa Programului Sănătate Publică al Fundației Soros-Moldova. Vezi Studiul aici.

Studiul cercetează practici judiciare privind contravențiile care se referă la procurarea ori păstrarea ilegală sau consumul de droguri fără prescripția medicului (art.85 Cod Contravențional) și infracțiunile care se referă la circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora fără scop de înstrăinare (art.217 Cod Penal). Analizei au fost supuse dosarele contravenționale și penale, colectate din toate instanțele de nivelul unu din Republica Moldova, care pe parcursul anului 2015 au avut astfel de cauze.

Autorii cercetării apreciază practica judiciară în domeniu drept una conformă standardelor și garanțiilor internaționale în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil. Cu toate acestea există unele lacune, atât de ordin legislativ, cât și de ordin practic și instituțional, în procesul de investigare penală și examinare judiciară a cazurilor privind circulația ilegală, fără scop de înstrăinare a drogurilor.

Una dintre probleme se referă la proporțiile mici stabilite de ”Lista substanțelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conțin astfel de substanțe, depistate în trafic ilicit, precum şi cantitățile acestora”. Aceasta predispune preponderent spre atragerea la răspundere penală a consumatorilor de droguri și diminuează eficiența luptei contra traficului de droguri și a traficanților.

O altă constatare relevă faptul că dosarele penale intentate pentru circuitul ilegal de droguri în cantități nesemnificative sunt destul de multe. Ca efect avem creșterea volumului de lucru al organului de urmărire penală și al instanțelor de judecată. Reducerea acestuia este posibilă odată cu revizuirea cantităților substanțelor narcotice.

Totodată, în cazurile de cultivare, îngrijire sau păstrare a plantelor care conțin substanțe narcotice se atestă lacune în ceea ce privește probarea intenției și vinovăției persoanei. Persoanele puse sub învinuire își recunosc formal vinovăția, deși declară că nu au știut despre faptul că plantele cresc pe terenul lor, că acestea conțin substanțe narcotice sau că le-au cultivat în alte scopuri. Deocamdată nu s-au stabilit metode suplimentare de cercetare și probă în acest sens, pentru a confirma sau infirma vinovăția persoanei.

Din informațiile furnizate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova rezultă că, în total, în perioada 2015-2016, au fost înregistrate 3265 de contravenții în baza art. 85 CC (procurarea ori păstrarea ilegală sau consumul de droguri fără prescripția medicului). În aceiași perioadă, au fost înregistrate 1672 de cauze penale în baza art. 217 CP (circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora fără scop de înstrăinare).

Problema drogurilor rămâne a fi una gravă, fapt confirmat și de cifrele la nivel global. Potrivit Raportului Mondial privind Drogurile, circa 27 de milioane de oameni (interval: 15,700,000-39,000,000) sau 0,6 la sută din populația globală, cu vârste cuprinse între 15 şi 64 ani,  suferă de consumul de droguri, precum și de diverse tulburări legate de acesta.

Varianta electronică este disponibilă aici.

Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului Promovarea respectării drepturilor Grupurilor cu risc sporit de infectare din RM”, implementat cu suportul Programului Sănătate Publică al Fundației Soros-Moldova.

Pentru mai multe detalii, contactați: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă Promo-LEX: GSM 060280980, Tel./Fax (+373 22) 450024, e-mail: pr@promolex.md




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.