Anunț selecție: Program de pregătire complexă pentru consolidarea abilităților și sporirea capacităților femeilor lidere din grupurile subreprezentate



Care este scopul proiectului?

În perioada 2014-2016, UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitate de Gen şi Abilitarea Femeilor), în comun cu PNUD Moldova (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova) implementează Programul „Sporirea reprezentării femeilor în politică în Republica Moldova prin dezvoltarea capacităților și sporirea sprijinului acordat” („Femeile în Politică”), finanţat de către Guvernul Suediei. Programul este implementat în parteneriat cu Fundația Est-Europeană (EEF) și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) și cooperează cu diverși actori relevanți din cadrul Parlamentului, Guvernului, societății civile și mass-media la nivel național și local. Obiectivul general al Programului este de a sprijini participarea mai amplă a femeilor în politică și în procesul de luare a deciziilor prin crearea unui mediu favorabil pentru participarea lor semnificativă și prin acordarea sprijinului în dezvoltarea capacităților femeilor înainte, în timpul și după alegeri, la nivel central și local.

În cadrul programului „Femeile în politică”, UN Women a inițiat în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS-Viitorul) implementarea unei inițiative privind consolidarea abilităților și sporirea capacităților femeilor din grupurile subreprezentate, în scopul creșterii reprezentării femeilor și promovarea eficientă a priorităților lor în procesul decizional la nivel național și local, în perioada iulie-noiembrie 2016. Scopul general al iniţiativei este de a consolida abilitățile și capacitățile unui grup de 30 femei lidere la nivel de comunitate din grupurile subreprezentate - cum ar fi minoritățile etnice, inclusiv femeile rome, persoanele cu dizabilități, etc. în materie de advocacy, liderism, comunicare instituțională, discurs politic.

Cum va fi realizat proiectul?

Iniţiativa este construită în 3 etape:

Etapa 1. Instruire - 30 de femei, care au deja un anumit nivel de pregătire și experiență în calitate de lidere (tinerele sunt încurajate să aplice) și care doresc să-și sporească capacitățile  și abilitățile de lidere, vor beneficia de un program de instruire complexă construit pe baza nevoilor identificate la nivelul unui lider performant. Astfel, se vor asigura 3 (trei) sesiuni de formare, în perioada august – octombrie curent, câte 2 zile pentru fiecare sesiune (1,5 zile pentru training și jumătate de zi destinată vizitelor) în domenii necesare unei mai bune reprezentări a nevoilor de la nivel local ori a unui grup subreprezentat (egalitate de gen,  liderism, advocacy - mobilizare comunitară și organizare, comunicare și discurs public).

Etapa 2. Vizite, întâlniri, schimburi de experiență  - se vor organiza o serie de întâlniri și schimburi de experiență între participantele la curs și reprezentați ai Guvernului RM, Parlamentului RM, ministerelor, instituțiilor publice, dar și cu diverși funcționari de rang înalt. În acest fel se asigură un transfer de cunoștințe necesar lucrului în teren și creșterea capacităților de a interacționa eficient cu diverse instituții publice și decidenți politici.  

Etapa 3. Mentorat – Participantele vor examina studii de caz, vor realiza teme pentru acasă, luând în considerație lecțiile învățate și experiența acumulată, sprijinite fiind de traineri-mentori cu experiență. Mentorul va oferi sprijin în dezvoltarea capacităților individuale și implicare în procesul decizional, promovând egalitatea de gen, apoi va transfera lecțiile pe care acesta le-a învățat din propria experiență.

Cât durează proiectul? Iulie 2016 - Noiembrie 2016.

Cine este eligibil pentru acest proiect? 

Sunt  eligibile:

  • Femei lidere la nivel de comunitate ori femei active care reprezintă grupurile subreprezentate - cum ar fi minoritățile etnice, inclusiv femeile rome, persoanele cu dizabilități, etc.
  • Femeile care doresc să participe trebuie să aibă vârsta împlinită de 18 ani.

Cum puteți beneficia de acest program?

Femeile care doresc să aplice la acest program trebuie să trimită un CV, însoțit de o scrisoare de motivare care să conțină maximum 300 cuvinte, pe adresa de e-mail: ana.znaceni@viitorul.org cu mențiunea „Program de pregătire complexă pentru femeile lidere din grupurile subreprezentate”, până pe data de 29 iulie 2016, ora 18:00.

Cum vor fi selectate participantele la program?

  • O comisie de selecție, formată din reprezentanți IDIS Viitorul și UN Women, va analiza fiecare aplicație în parte și va selecta participantele la training, în funcție de punctajul obținut pentru Curriculum Vitae și scrisoarea de motivare. Astfel se va acorda:
    • pentru CV-ul prezentat – maximum 40 puncte (în cazul în care candidata a participat la alte seminare în domeniul leadership și egalitate de gen, CV-ul trebuie să conțină această informație);
    • pentru scrisoarea de motivare trimisă - maximum 60 puncte.

Punctele vor fi acordate în funcție de experiența anterioară a participantei în manifestarea capacităților de lidere la nivel local, precum și în funcție de motivația participantei de a fi implicată în inițiativă. În cazul în care vor fi identificate mai multe candidate eligibile decât numărul disponibil de locuri, preferință se va da candidatelor care nu au mai participat anterior în programe de instruire de acest fel.

  • Candidatele selectate pentru a participa la acest program vor semna un „Angajament” prin care se obligă să participe la toate activitățile proiectului. Femeile selectate vor fi convocate de 3 ori pe o perioadă de 2 zile pentru desfășurarea activităților preconizate în proiect, în orașul Chișinău.

Întrebări suplimentare: 

ana.znaceni@viitorul.org sau la telefon 022-222-331, în atenția coordonatoarei Ana Znaceni.

Programul de instruire este realizat de către IDIS „Viitorul”, cu susținerea Programului „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei.

Articol adaugat de: Ana Znaceni