Limbajul sexist va fi sancționat



Publicitatea sexistă va fi sancționată, listele electorale care nu vor respecta cota de 40% a ambelor sexe nu vor fi înregistrate de Comisia Electorală Centrală, iar tații au dreptul la concediu paternal de 14 zile. Acestea sunt câteva prevederi din Legea nr. 71 din 14.04.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Noutățile legislative au fost prezentate în cadrul mesei rotunde ”Noutăți legislative în domeniul asigurării egalității de șanse între femei și bărbați”, organizată de Asociația Presei Independente, joi, 7 iulie.

Diana Doroș, sefă-adjunctă a Direcţiei politici de asigurare a egalităţii între femei și bărbați din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a explicat cele mai importante aspecte ale Legii 71.

”Deși avem o lege care prevede echilibrul de gen în produsele mass-media și publicitate, încă persistă stereotipurile și imaginile sexiste, inclusiv în publicitate. De multe ori, în materialele informative, femeile sunt reflectate tendențios și diferit, în raport cu bărbații. De asemenea, este o problemă lipsa curriculum-ului universitar pe segmentul de egalitate de gen în domeniul jurnalismului”, a precizat Diana Doroș.

Codul audiovizualului a fost completat cu definițiile de publicitate sexistă și stereotip sexist. Se interzice utilizarea limbajului sexist și a imaginilor violente și degradante ale femeilor și bărbaților. Publicarea oricăror materiale și informații cu caracter sexist, precum și utilizarea limbajului sexist vor fi sancționate conform Codului Contravențional în modul următor: cu 30-150 unități convenționale persoanele fizice, 200-400 unități convenționale persoanele cu funcții de conducere și 400-500 unități convenționale persoanele juridice. Amintim că o unitate convențională este echivalentă cu 50 de lei.

De asemenea, au fost introduse prevederi cu referire la cota 40%. Astfel, listele candidaților electorali care nu vor respecta cota de 40% a ambelor sexe, nu vor fi înregistrate de organul electoral. O prevedere similară a fost adoptată și pentru Guvern și Consiliul Coordonator al Audiovizualului, care sunt obligate să asigure cota de 40% a ambelor sexe în componența instituțiilor.

O altă prevedere inclusă în Legea nr 71 se referă la concediul paternal. Acesta poate fi acordat doar tatălui, în primele 56 de zile de la nașterea copilului, dar numai pentru o perioadă de două săptămâni și va fi achitat din fondul Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Prezentările au avut loc în cadrul Programului de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen, realizat de API, cu susţinerea Programului ONU "Femeile în Politică", implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare", cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

Pentru detalii, contactați-o pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare la numărul de telefon 0 22 210602 sau la adresa de e-mail diana.lungu@api.md