Tinerii din Colibași își iau angajamente

La 25 mai 2016 în s. Colibaşi din raionul Cahul, a avut loc cea de-a treia ședință de lucru a Grupului Local de Inițiativă Colibași (GLI). Activitatea este parte componentă an proiectului „Viitorul e în mâinile noastre – decizia ne aparține”, implementat de Primăria satului Colibași în parteneriat cu Asociația Obștească INTECO. 

Tinerii, membrii GLI au pus în discuție mai multe întrebări, unele dintre care au fost prioritare, precum ar fi: organizarea activităților de animație pentru copii în ziua de 1 iunie de Ziua Internațională a Copiilor, participarea la festivalul „I-Prosop”, recrutarea noilor tineri pentru a deveni membri ai GLI Colibași, lansarea Concursului de desene pentru a fi pictate pe gardul dintr-un loc public din localitate și alte întrebări organizatorice. Astfel, fiecare tânăr, membru al GLI, și-a completat Bilețelul Angajamentelor luate, pentru ca în perioada imediat următoare să le îndeplinească. Participarea tinerilor din satul Colibași la acțiuni îndreptate spre dezvoltarea localității le oferă o șansă unică de a se dezvolta în plan personal, de a deveni cetățeni activi și cu abilități de luare a deciziilor.

Acest proiect este posibil datorită suportului generos al poporului american și polon prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul Fondului de Granturi Mici al Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.