Masă rotundă cu genericul „Școala este viitorul copiilor”, la Otaci



Prima masă rotundă cu genericul „Școala este viitorul copiilor”, din cadrul proiectului „Diferenţele nu sunt obstacole II” s-a desfășurat astăzi, 13 mai, în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Otaci.

Scopul principal al activității este sensibilizarea părinților copiilor romi cu vârstă școlară și preșcolară despre efectele negative asupra viitorului copiilor în cazul abandonului și nefinisării procesului educațional.

La masa rotundă au participat părinții copiilor romi, directorii  instituţiilor de învăţămint din localitate, reprezentanți ai Administrației Publice Locale, Direcţiei Învățământ și Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei din cadrul Consiliului Raional „Ocnița”.

În cadrul activității, femeile lider pregătite special în cadrul cursului de formare a abilităților în domeniul promovării egalității de gender au inițiat discuții privind importanța încadrării copiilor romi în instituțiile de învățământ. De asemenea, s-a discutat și despre problemelor cu care se confruntă familiile de romi din categoria celor vulnerabile. Mediatorii comunitari, împreună cu părinţii şi cu Autorităţile Publice Locale şi Raionale au analizat această problemă şi au găsit soluţii şi acţiuni care urmează a fi realizate cu scopul de a școlariza copii romi din Otaci.

Participanții la activitate s-au arătat mulțumiți de discuțiile inițiate privind problemele cu care se confruntă comunitatea romă. „Pentru noi este un stimul atunci când ceilalți vorbesc despre problemele noastre și nu rămân indiferenți. Cred că în urma discuțiilor mulți dintre părinții romi se vor strădui să-și încadreze copiii în școli”, a menționat Dmitrii Raducan, unul dintre părinți.

Un alt părinte susține că mesele rotunde au un impact pozitiv în procesul de sensibilizare a populaţiei de etnie romă. „Aceste discuții sunt o oportunitate pentru romi de a se aduna împreună cu autorităţile şi de a dezbate problemele cu care se confruntă. Cu părere de rău, foarte rar se organizează astfel de activități la noi în localitate. Sunt mulțumită că împreună cu autoritățile locale am putut găsi soluții privind școlarizarea copiilor romi”, a subliniat Oxana Codreanu.

Menționăm că încă două mese rotunde cu genericul „Școala este viitorul copiilor” urmează să se desfășoare în orașele Soroca și Vulcănești.

Scopul proiectului „Diferențele nu sunt obstacole II”, implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA și susținut financiar de Fundația Soros-Moldova, este de a contribui la prevenirea discriminării pe criteriul etnic și gender a fetelor de etnie romă din localitățile Soroca, Otaci și Vulcănești.