Agenda Națională de Business anunță audieri publice pe marginea Ghișeului Unic

IDIS ”Viitorul”, în comun cu Agenda Națională de Business (ANB), anunță Audierea Publică cu tematica ,,Cum poate ghişeul unic să devină o soluţie eficientă pentru serviciile publice prestate businessului la nivel local?”.

Audierea publică va avea loc miercuri, 16 decembrie 2015, ora 11:00, în sala de conferințe a IDIS ”Viitorul”, situat pe strada Iacob Hîncu 10/1, Chișinău.

Scopul audierii constă în formularea soluţiilor formularea soluţiilor care să contribuie la eficientizarea implementării/funcţionării ghişeelor unice la nivel local. În acest sens, participanții la audiere vor răspunde la întrebările:

1. De ce accesul la serviciile publice pentru business, prin intermediul ghişeului unic, la nivel local, nu reprezintă la moment o soluţie eficientă?

2. Care, după părerea Dvs., sunt serviciile publice de care ar trebui să beneficieze businessul prin intermediul ghişeului unic la nivel local?

3. Ce competenţe şi ce interconexiuni la nivel local sunt necesare pentru ca ghişeele unice să devină o soluţie mai bună pentru serviciile publice prestate businessului? 

Conform procedurii de audiere publică, propunerile vor fi efectuate în scris și apoi pot fi susținute verbal în cadrul evenimentului. Opiniile scrise pot fi transmise la adresa electronică audieri@viitorul.org sau prin fax, la numărul de telefon 0 22 245714.

Opiniile colectate vor fi sintetizate într-un raport ce va cuprinde concluzii și recomandări pentru a fi preluate de către factorii de decizie publică. Acesta va fi ulterior prezentat public în cadrul unei conferinţă de presă. 

Pentru formularea unei opinii scrise documentate este asigurată o minimă bibliografie, îndrumar de formulare a opiniei, procedura de audiere publică, formular de înscriere şi participare la: http://www.business.viitorul.org/audiere/cum-poate-ghieul-unic-s-devin-o-soluie-eficient-pentru-serviciile-publice-prestate-businessului-la-n-5

Pentru informații suplimentare puteți contacta Coordonatorul Relații Publice al IDIS/ANB, Diana Lungu la numărul de telefon 0 22 221844 sau la adresa de email diana.lungu@viitorul.org


Ajută-ne să distribuim acest articol: