Experți IDIS: Resursele energetice ale RM și alternative de diversificare a acestora



Expertul IDIS ”Viitorul”, Victor Parlicov și jurnalistul Ion Preașcă au fost invitații lui Vlad Bercu în cadrul dezbaterilor economice realizate de IDIS, în comun cu Biroul de la Chișinău al Radio Europa Liberă. Aceștia au discutat despre resursele energetice ale R. Moldova, alternative, costuri și riscuri, dar au abordat și Hotărârea Parlamentului din 3 decembrie cu referire la directorii ANRE.

Potrivit lui Victor Parlicov, România este unica alternativa pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică a R. Moldova. ”Țara noastră nu dispune de resurse proprii. Din 2012, prețurile pe piața României sunt mai mici decât cele de pe piața din Est. Singura explicație pentru care nu reușim să avem această interconexiune, este lipsa voinței clasei politice de la Chișinău. Atât conducerea actuală, cât și cele precedente, și-au dorit menținerea status quo-lui existent”, consideră expertul.

Dacă până acum, aranjamentele privind prețul la energia electrică se făceau după culise, acum se fac pe față. Dacă am avea interconexiune cu România, unde este o piață liberă, transparentă, nu ar mai fi posibile aceste aranjamente și ar dispărea și intermediarii care cresc prețul. Am economisi astfel 40-50 mln dolari”, a mai declarat Parlicov.

La rândul său, Ion Preașcă a subliniat că ”nu este o problemă faptul că importam resursele energetice, problema este că avem doar o singură sursă, ce ne face extrem de dependenți și vulnerabili. Iar pentru ca stația Iași – Ungheni – Chișinău să funcționeze este necesară și o stație de comprimare pentru că există diferență de presiune. Cât privește soluționarea problemei energetice a R. Moldova – totul depinde de bani și voință politică. Putem rezolva în 2-3 ani, dar poate dura și 20 de ani”.

Cât privește hotărârea Parlamentului și decizia Curții Constituționale privind repunerea în funcție a directorilor ANRE, cei doi le califică drept o ingerință politică, ce afectează independența și funcționalitatea instituției.

Mai multe detalii, găsiți în înregistrarea video a emisiunii:

http://www.viitorul.org/newsview.php?l=ro&idc=132&id=4910&t=/STIRI-EVENIMENTE-IDIS/VIDEO-Experti-Romania-este-unica-alternativa-pentru-diversificarea-surselor-de-aprovizionare-cu-energie-electrica-a-R-Moldova

Acest text poate fi preluat și utilizat numai cu referință la IDIS ”Viitorul”. Pentru detalii, contactați coordonatorul relații publice, Diana Lungu: 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org