Educaţie interculturală pe ambele maluri ale nistrului

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Pe data de 9-11 iulie 2014, la Odesa, a avut loc Conferinţa Internaţională a echipelor participante în proiectul „Educaţie interculturală pe ambele maluri ale Nistrului”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Centrul de Inovaţii Educaţionale şi Programe Sociale din regiunea transnistreană, cu Institutul Suedez pentru Pace şi Arbitraj şi cu Centrul de Integrare şi Dezvoltare din Ucraina. Proiectul este realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

La eveniment s-au dezbătut variantele preliminare ale  noii discipline opţionale, propuse pentru experiment în grădinițe și școli primare de pe ambele maluri ale Nistrului – ”Cultura bunei vecinătăţi”. De asemenea, s-a discutat  strategia de aplicare și metodica de predare a acestui curs.  

Alte aspecte dezbătute la întrunire au ţinut de pregătirea programului de formare a educatorilor şi învăţătorilor, care vor preda disciplina ”Cultura bunei vecinătăţi”, preconizat pentru august curent, facilitat de experţi locali şi ucraineni ”Prin acest curs, ne propunem să educăm copiilor noştri  interesul de cunoaştere, respectul şi toleranţa faţă de cel de alături, indiferent de etnia, limba, credinţa sa, valorificând, în plan conceptual şi metodologic, experienţa ucrainenilor şi a suedezilor”, susţine expertul din proiect Efimia Musteaţă

Scopul proiectului „Educaţie interculturală pe ambele maluri ale Nistrului” constă în ameliorarea dialogului intercultural şi promovarea diversităţii culturale la nivel local şi regional, prin intermediul cooperării eficiente între instituţiile educaţionale şi societatea civilă de pe ambele maluri ale râului Nistru. Cooperarea dintre instituţiile educaţionale de pe ambele maluri ale Nistrului cu experţii din Suedia şi Ucraina va contribui la edificarea unui dialog social constructiv şi o mai bună înţelegere între reprezentanţii diverselor etnii, întru sporirea încrederii şi promovarea toleranţei în regiune. Ca urmare a acestui proiect, vom obţine bune  practici, care ulterior vor putea fi uşor extrapolate şi diseminate în întreg spaţiul educaţional de pe ambele maluri ale Nistrului.

Viorica Goraş-Postică, coordonator de proiect

Tel. 069366848

e-mail: vpostica@prodidactica.md





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.