DSC 2605Pe data de 19 iunie 2014,  Centrul Național de Mediu a organizat seminarul de lansare a proiectului  „Promovarea managementului durabil a resurselor de apă în partea de sud a Republicii Moldova”, implementat de Centrul Național de Mediu, finanțat de Agenția de Dezvoltare a Austriei și co-finanțat de Fundația Americană EcoCatalyst Foundation. 

La eveniment au participat primarul or. Cantemir – dl Roman Ciubaciuc, şeful secţiei supraveghere sanitară al Centrul de Sănătate Publică Cantemir – dl Surdu Eugen, reprezentant al Centrului de Sănătate Publică Leova – dna Lidia Ţuţuianu,  reprezentanţi ai Inspecţiei Ecologice Leova şi Cantemir, reprezentanţi ai companiilor specializate în domeniul construcţiei instalațiilor de epurare şi tratare a apelor reziduale – „BIO Economica”, „Spelleken Associated”, BONCOM, reprezentanţi ai ÎM "Apă-Canal" Cantemir, primarii localităților amplasate în bazinele râurilor Tigheci și Larga, profesori de biologie, chimie şi geografie implicați în activități de monitorizare a calității apei în r. Tigheci și Larga, ONG-uri și alte părți interesate.

Lucrările seminarului au fost deschise de dna Ina Coşeru, Preşedintele Centrului Naţional de Mediu, care a făcut o succintă prezentare a proiectului. Dumneaei a spus că prezentul proiect are drept scop îmbunătățirea educaţiei de mediu cât şi promovarea bunei gestionări a resurselor de apă. Dna Coşeru a mai spus ca proiectul are drept scop promovarea aprovizionării cu apă de calitate și epurării apelor uzate în localitățile amplasate în bazinele râurilor Tigheci și Larga. Conform celor relatate de dumneaei, în toamna 2014 vor fi create Consiliile de Bazin pe râurile Tigheci ş Larga, ale căror scop este promovarea managementului integrat al resurselor de apă dar şi crearea şi consolidarea parteneriatelor eficiente dintre toţi actorii ce convieţuiesc în bazinele râurilor pentru o bună gesionare a resurselor de apă. De asemenea, dna Coşeru a prezentat rezultatele obţinute în urma monitoringului biologic pe râurile Tigheci și Larga, activitate realizată împreună cu şcolile din regiune în perioada 03 mai-12 iunie 2014. Conform rezultatelor obţinute, calitatea apei în rîurile Tigheci şi Larga, precum şi afluenţii acestora variază de la “satisfăcătoare” la „rea”, iar cea mai proastă calitate a apei a fost identificată în s. Tartaul, s. Ciobalaccia, or. Cantemir, s. Stoianovca şi or. Iargara. Poluarea excesivă a apei în aceste localităţi se explică prin activitatea întreprinderilor specializate în producerea vinurilor, care nu sunt dotate cu sisteme de pre-epurare ale apelor uzate şi care deversează apele uzate, fără tratare direct în râuri (s. Tartaul, s. Ciobalaccia, or. Iargara, s. Tigheci), gunoiştile amplasate pe malurile râurilor, nefuncţionalitatea staţiei de epurare în or. Cantemir dar şi a culturii ecologice joase, care produce un impact semnificativ în ceea ce privește calitatea apelor din r. Tigheci și Larga.

Aspectele ce ţin de cadrul legal în domeniul managementului integrat al resurselor de apă în Republica Moldova precum şi situația ecologică pe râurile Tigheci și Larga au fost prezentate de către dl Mihai Mustea, Manager Programe la Centrul Naţional de Mediu.  Dl Mustea a caracterizat situaţia ecologică în această regiune drept una deplorabilă, condiţionată de lipsa sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă şi sanitaţie, evacuarea neorganizată a apelor reziduale din sectorul comunal - locativ şi managementul neadecvat al deşeurilor inclusiv şi celor de origine organică.  Dumnealui a mai precizat că la moment se elaborează Raportul privind situaţia ecologică în bazinele r. Tigheci şi Larga ce urmează a fi în curând definitivat. Dumnealui a mai anunţat că un proiect al acestuia va fi în scurt timp prezentat fiecărei primării din bazin pentru amendamente şi completări, iar odată cu constituirea Consiliilor de Bazin Tigheci şi Larga va fi prezentat şi Raportul  privind situaţia ecologică în bazinele r. Tigheci şi Larga, care va conţine şi recomandări de îmbunătățire a situaţiei ecologice pentru fiecare localitate separat, în dependenţă de problemele întâlnite şi gradul de complexitate ale acestora.

Despre calitatea apelor de suprafață și freatice monitorizate de Centrele de  Sănătate Publică Leova și Cantemir au vorbit  dna Lidia Ţuţuianu şi dl Eugen Surdu. Din cele relatate de dl Surdu, pe parcursul ultimilor 30 de ani, calitatea apelor în fântânile de mină şi apeducte s-a înrăutăţit considerabil. Tot dumnealui a menţionat că dacă la începutul anilor 80 indicii chimici în probele prelevate din fântâni indicau depăşiri de peste 30 %, atunci la momentul actual aceştia depășesc în mai multe localități 80%.

Despre activităţile întreprinse de primăria Cantemir în aprovizionare cu apă și sanitație a populației or. Cantemir a vorbit  dl Roman Ciubaciuc, primarul or. Cantemir. Dumnealui a specificat că în 2009, or. Cantemir a beneficiat din partea Agenţiei de Dezvoltare a Austriei de un proiect care prevedea  aprovizionare cu apă pentru or. Cantemir şi localităţilor adiacente şi faptul că în prezent primăria a semnat un memorandum pentru construirea unui sistem de canalizare şi epurare a apelor uzate, la care vor fi conectate şi localităţile adiacente oraşului. La moment, staţia de epurare a apelor uzate în oraşul Cantemir are capacitatea de epurare de 10 la sută, drept rezultat apele uzate sunt deversate direct în r. Tigheci.

Despre sisteme și instalații de epurare ale apelor uzate, utilizate în Republica Moldova au vorbit dl Valeriu Conea, Director „Boncom”  SRL,  dl Veaceslav Sakevici, Director Compania „BIO Econica” şi dl Alexandru Ipatii, reprezentant al Consorţiului de companii germane „Moldova Durabilă”, Spelleken Associated. Dl Conea a adus la cunoştinţă publicului faptul că la moment Compania „Boncom” beneficiază de un proiect din partea Ambasadei Cehiei la Chişinău care prevede investigarea apelor din fîntînile de mină din toate localităţile r.Cantemir precum şi paşaportizarea acestora. Astfel, populaţia va avea informaţie veridică vis-a-vis de calitatea apei potabile din fântînile de mină.

Astfel, în cadrul evenimentului din 19 iunie a.c.  s-a stabilit că şedinţele de constituire a Consiliilor de Bazin Tigheci şi Larga vor avea loc la începutul lunii octombrie 2014, după ce vor fi aduse amendamente la proiectul Regulamentului de Constituire a Consiliilor de Bazin Tigheci şi Larga, care au fost distribuite de către organizatori primarilor din regiune.

Proiectul "Promovarea managementului durabil a resurselor de apă în partea de sud a Republicii Moldova" este finanțat de Agenția de Dezvoltare a Austriei în Republica Moldova și co-finanțat de fundația americană EcoCatalyst Foundation.

adaecf


Ajută-ne să distribuim acest articol: