Noi vrem să muncim!

Văzusem recent pe Facebook, pe pagina unui blogger destul de cunoscut (prefer să nu-i dau numele) un status pe care l-a postat, descriind experiența sa pe care a avut-o cumpărând un steguleț de la un tânăr cu dizabilități, care le vindea la una din intersecțiile din capitală. Blogherul a povestit cum i-a întins tânărului ceva bănuți cu intenția de a-l ajuta și i-a îndemnat pe toți prietenii săi virtuali să facă același lucru. Totuși, tânărul a fost apreciat pentru faptul că muncea și dădea dovadă de atitudine, iar nu pentru cerșit. Însă acest fapt a fost lăsat mai degrabă pe planul secundar, în prim plan evidențiindu-se mila. Comentariile nu s-au lăsat mult așteptate. Zeci de oameni susțineau părerea că „bieții oameni cu dizabilități, cei mai triști ca noi, trebuie să-i ajutăm”. Altcineva povestea cum i-a cumpărat niște produse alimentare unei persoane cu dizabilitate care - a recunoscut însuși autorul comentariului - nu era un boschetar, ci pur și simplu aștepta pe cineva.

Știu că o să-mi sară multă lume în cap, în apărarea acestor gesturi. Nu le condamn, absolut deloc. Chiar apreciez oamenii din Moldova pentru bunătate și faptul că sunt săritori la nevoie. De multe ori m-am convins pe pielea mea de lucrul ăsta. Însă fiecare dintre noi este victima propriilor prejudecăți și stereotipuri, oricât de toleranți nu ne-am declara. Aceste păreri se înrădăcinează în noi încă din copilărie, prin educația primită în familie, prin imaginile propagate la TV, prin experiențele personale pe care le-am avut cu vre-o categorie anume de oameni. Totuși îi îndemn pe toți să înceapă a face diferența între persoanele cu dizabilități care cerșesc (mulți din ei fiind adevărați escroci) și cele care aleg să muncească.

S-a vorbit de nenumărate ori despre importanța angajării unei persoane cu dizabilitate, care sunt avantajele și beneficiile unei asemenea angajări atât pentru persoană, cât și pentru angajatori. Au fost expuse mai multe opinii pentru a îndemna persoanele cu dizabilități să fie mai active în căutarea unui loc de muncă, la fel au fost transmise și nenumărate mesaje angajatorilor cu intenția de a-i convinge să i-a la serviciu o persoană cu dizabilitate.

De data aceasta mi-am propus să întreb chiar tinerii cu dizabilități ce cred ei despre importanța angajării, ce avantaje sau poate din contra – dezavantaje – aduce această stare de fapt. În vederea distrugerii ideii că statul e cel responsabil de grija pentru resortisanții săi care au fost declarați dintr-un motiv sau altul drept „persoane întreținute” prin oferire de pensii și alocații sociale, mai nou se înrădăcinează opinia că statul e responsabil mai degrabă de crearea oportunităților pentru o integrare socială reușită.

Toți respondenții, ca unul (indiferent că au fost sau nu anterior angajați), au menționat că un loc de muncă „te face să te simți în primul rând personalitate, îți permite atât ție, cât și altora, să te aprecieze pentru ceea ce faci, și nu pentru cum arăți”.

Un serviciu îți permite la modul cel mai direct satisfacerea tuturor nevoilor personale: de hrană, securitate, iubire, apreciere. Reieșind din Teoria lui Maslow cu privire la ierarhizarea nevoilor, nevoia de stimă este situată abia la nivelul IV. Aceasta cuprinde atât recunoașterea venită din partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc.) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competență. Din părerile tinerilor s-a putut ușor observa că anume satisfacerea nevoii de apreciere este vitală pentru ei, iar de la un serviciu așteaptă anume acest lucru: un teren de afirmare a propriilor capacități.

„Angajarea în câmpul muncii este de o importanță foarte mare,  deoarece  permite  dezvoltarea personală în primul rând. De asemenea, persoana devine dependentă din punct de vedere  financiar, iar drept rezultat se simte util  în ceea ce privește munca – ea știe că aduce contribuție financiară statului,  iar acesta este cel mai  frumos sentiment, cea mai frumoasă  emoție pentru noi, pentru o persoană cu dizabilități” a relatat Ana Creciun.

Sunt o persoană cu dizabilităţi şi trăiesc într-o societate în care am parte de multe limitări. De când mă ştiu scopul meu a fost să fac studii de calitate şi ulterior să mă angajez. Acum am aproape 30 de ani, am făcut gimnaziu, liceu, colegiu, sunt pe punctul de a absolvi facultatea, am la activ experienţa de angajată, iar de câteva luni şi experienţa de şomeră. Aşadar scopul meu nu s-a schimbat prea mult: un post de muncă unde să mă realizez profesional şi să dau ce am mai bun din mine rămâne a fi dorinţa mea. De ce ar fi atât de important? Din mai multe motive... Trăim într-o societate construită parcă pentru o majoritate considerată în virtutea unor stereotipuri drept "normală", iar pentru noi, cei care avem nişte nevoi mai speciale, e destul de greu uneori să ne realizăm şi să ducem un trai civilizat care să nu fie direct dependent de pensia lunară... Un job este pe lângă altele şi şansa la un trai decent şi civilizat din punct de vedere material - şi nu o spun pentru că sunt materialistă, ci pentru că mi-ar plăcea într-o bună zi să nu mai am nevoie de pensia de la stat, pur şi simplu să nu mai am nevoie de ea, ci să aduc şi eu contribuţii la stat ca toţi ceilalţi bugetari. Persoanele cu dizabilităţi sunt percepute ca nişte persoane ce doar cer şi cer, aşteaptă, consumă servicii. O persoană cu dizabilitate angajată în câmpul muncii nu mai este un consumator de servicii, ci devine un producător de servicii, aduce o contribuţie societăţii în care trăieşte, are un nivel de viaţă mai bun, este pe deplin integrată social, este o persoană realizată, respectiv şi statul are cetăţeni care au un nivel de viaţă mai bun, care contribuie la economia ţării şi pur şi simplu care trăiesc frumos şi demn fără a aştepta nimic de la nimeni. Iată de ce este importantă angajarea pentru mine”, conchide Lilia Mândru, o tânărăcu dizabilitate fizică de 29 de ani din Orhei.   

Mariana Morari are o părere similară cu privire la ajutorul pe care îl pot aduce persoanele cu dizabilități în procesul de dezvoltare economică a statului: "Angajarea este un element important în procesul integrării sociale a persoanei cu dizabilități.  Astfel, o persoană cu venit lunar își va putea permite un mod de viață demn, fără a depinde de alții, ci dimpotrivă, achitând impozite lunare, va simți că duce la dezvoltarea stării economice a țării. O persoană angajată este social activă, are cerc de prieteni și cunoștințe, implicații, responsabilități, plan de cheltuieli și venit lunar. Astfel devine o persoană mai protejată de violență și manipulare. O persoană angajată, datorită faptului că este dezvoltată social, va fi și activă în viața socială. Iar mai multe persoane cu dizabilități social active vor aduce după sine implicarea lor în politici sociale create pentru persoane cu dizabilități. Din punct de vedere al autodezvoltării, serviciul permite unei persoane să se implice în activități de ordin cultural - de a merge la teatru, spre exemplu, astfel dezvoltându-se calitativ".

Mai mult decât a se afirma pe plan profesional, persoanele cu dizabilități simt nevoia să fie utili. Atât timp cât societatea și mass-media în cataloghează/etichetează drept persoane „mai triști ca noi”, ,,țintuiți într-un scaun cu rotile” se va crea o concepție/stereotip general acceptată precum că aceștia sunt doar consumatori, cineva care mereu are nevoie de un asistent să-i ajute în toate. Din acest motiv apare temerea că persoanele cu dizabilități nu pot fi angajați utili, care ar contribui la dezvoltarea organizației, ci mai degrabă drept cineva care va crea doar probleme colegilor de muncă.

Victor susține că o persoană cu dizabilitate angajată va fi gata să dea dovadă de toată implicarea și responsabilitatea în timpul procesului de lucru pentru a demonstra capacitățile sale: „Din punctul meu de vedere, atunci când o persoană cu dizabilitate este angajată în câmpul muncii, ea își dă străduința să lucreze foarte calitativ și prin asta să se simtă utilă societății. Practic nu are timp să cadă în depresii atunci când știe că cineva are nevoie de serviciile sale”.

„De ce este important pentru o persoană cu dizabilități integrarea în câmpul muncii? Deoarece îi dă dreptul la auto-afirmare, simte că este la fel ca ceilalți, ești egal cu toți, are aceleași dorințe și cerințe și le poate îndeplini. Ești apreciat și evaluat pentru profesionalismul tău, pentru personalitatea ta proprie, ești un coleg ca și alții și ai aceleași trăsături, ca și alții. În fine, exteriorul și interiorul sunt lucruri diferite la toate persoanele. Și discutând acum despre importanța angajării unei persoane cu dizabilitate în câmpul muncii, este foarte important de a menționa că este esențial nu numai pentru însă-și persoana respectivă despre care vorbim (luând în considerație și starea emoțional mai vulnerabilă, și gradul de sensibilitate, si ritmul de viață, și necesități speciale, și lucruri individuale, și cerințe diferite), dar este important și pentru toți cei din jur care ne înconjoară. Ne dorim cu toții să trăim într-o lume democrată și liberă, fără prejudecăți și ură, fără discriminare și înjosire, fără jale și milă. Lumea învață să fie mai tolerantă, mai calmă, mai ascultătoare, mai bună la inimă, mai atentă la cei din jur, mai profundă. Ce este important în viața noastră, în lumea noastră, pe tot globul pământesc? Este faptul că tindem spre înțelegere, diversitate, fericire, zâmbete, dragoste unul față de altul și pace pentru toți. Aceste lucruri sunt prea globale, dar apar în conștiința oamenilor numai atunci când toți în parte și împreună înțeleg lucrurile din interior, și nu din spusele altora. O persoană cu dizabilitate, angajată la un loc de muncă este fericită când este într-un mediu calm și corespunzător, când este apreciată pentru munca și profesionalism, când are colegi și prieteni, când auto-respectul este prezent în viață, când totul este așa ca și la toți cei din jur, fără diferență” relatează Emma Matreniuc.

Serviciul oferă persoanei cu dizabilități și o detașare de problemele cotidiene, de rutină, susține Oxana: „Persoanele cu dizabilități neapărat au nevoie de un serviciu, deoarece lucrând, această persoană se distrage de la rutina zilnică, comunică cu oamenii, fapt care pentru o persoană în scaun cu rotile este destul de important. De asemenea, persoanele cu dizabilități au și o pensie sub nivelul minim de existență, iar din acest motiv se limitează în multe lucruri. Eu am gradul I și acum îmi dau niște amărâți de 170 lei, iar cu acești bani nu trăiești nici 2 săptămâni. Dar atunci când ai un serviciu, poți măcar cumva să te întreții. Din acest motiv  un serviciu e foarte necesar persoanelor cu dizabilități”.

Putem să ne dăm bine seama din părerile tinerilor descrise mai sus că o persoană cu dizabilitate își dorește în primul rând un serviciu pentru a-și demonstra și celor din jur de ce este capabil. Dând dovadă de reușite profesionale, pot fi distruse miturile și stereotipurile din societate cu privire la persoanele cu dizabilități. Din păcate, angajatorii au la moment doar sancțiuni usturătoare, penalități și învinuiri de discriminare, însă nu există pârghii legale de stimulare și motivare pozitivă a acestora de a lua la muncă și persoane cu dizabilități. Problema este evidentă și se ascunde doar în percepție: chiar și legea nu le permite persoanelor cu dizabilități să fie concurenți egali la un post anume de muncă, ci le îngrădește libertatea și îi protejează, astfel punându-le mai mari piedici în procesul de angajare.

 



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.