hackathon

Bucuria Paştilor în sufletele celor bătrâni

Ajută-ne să distribuim acest articol:


3În perioada prepascală voluntarii Asociaţiei Umanitare „Filantropia Creştină” au organizat o campanie de colectare şi distribuire a alimentelor pentru persoanele defavorizate numită „PÂINEA VIEŢII”. Timp de câteva zile, în incinta magazinului „Fagur” de pe strada Mihai Eminescu, orheienii au depus pachete alimentare pentru bătrâni, orfani, familii social-vulnerabile într-o boxă special amenajată de voluntari, care au distribuit şi pliante de sensibilizare pentru toţi cumpărătorii din magazin. „Începând cu împărţirea pliantelor şi până la donarea pachetelor pentru oamenii nevoiaşi am avut ocazia să trăiesc emoţii ce mi-au oferit bucurie şi împlinire de nedescris. Au fost şi persoane care s-au arătat nepăsători faţă de ceea ce făceam noi, adresându-ne priviri sau chiar vorbe răutăcioase, însă nu i-am lăsat să ne strice acea bună dispoziţie venită din dragostea faţă de cei ce aveau să se bucure de alimentele pe care le-am colectat” a declarat Alexandra Ciloci, voluntară a „Filantropiei Creştine”.

Ulterior voluntarii, au distribuit cele peste 60 de pachete alimentare bătrânilor şi familiilor sărace din comunitate. Iar în Ziua de Paşti, câţiva dintre voluntarii asociaţiei, însoţiţi de  părintele Sergiu Aga au distribuit cozonaci şi ouă roşii bătrânilor de la azilul de bătrâni din satul Susleni. Cozonacii au fost oferiţi în acest scop de către omul de afaceri şi consilierul oraşului Orhei, Vitalie Griaţan.

Printre cei ce au participat activ la această campanie s-a numărat şi Maria Kurak, masterand a Facultăţii de Asistenţă Socială din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, care ne-a declarat: „Este o onoare pentru mine să fiu alături de voluntari ce-şi dedică timpul, resursele şi talentul în folosul celor care au nevoie de ajutor. M-am simţit extraordinar făcând şi eu acelaşi lucru alături de ei. Voi fi bucuroasă să-mi împărtăşesc experienţa caritabilă din Republica Moldova cu profesorii şi colegii mei din România”.

Menţionăm faptul că partenerii din actuala ediţie, din 2014, a Campaniei de Paşti „Pâinea Vieţii” au fost Magzinul “Fagur”, Radio Orhei, SRL „Digital Sprint” şi SRL „Orhei-Prod”, cărora le aducem deosebite mulţumiri.

Sursa: www.parohia.md

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.