ONG-urile din domeniul dizabilității vor avea o nouă generație de lideri



Trening de liderism pentru tinerii cu dizabilitati15 tineri cu dizabilități din diferite localități ale țării, inclusiv din UTA Găgăuzia și raioanele de pe malul stâng al Nistrului, au participat la programul de instruire în domeniul liderismului, desfășurat la Chișinău, în perioada 20-22 martie 2014. Training-ul este alcătuit din trei compartimente și are drept scop de a crește potențialul de lider în rândul persoanelor cu dizabilități, prin instruirea și implicarea lor în activitățile ONG-urilor și a comunităților din care fac parte.

Primul modul de instruire, întitulat “Liderul care inspiră”, le-a oferit participanților oportunitatea de a afla mai multe despre ce este liderismul, care sunt trăsăturile unui conducător eficient și cum trebuie să comunice acesta cu aderenții săi. Cursanții au avut și lecții practice în care și-au demonstrat iscusința în elaborarea și prezentarea discursurilor publice. Pentru a interacționa mai eficient, dar și pentru ași promova ideile lor, tinerii au creat o platformă de comunicare pe rețeaua de socializare Facebook denumită “Challenged Leadership”.   

"Training-ul de liderism reprezintă o oportunitate pentru tinerii cu dizabilități de a-și descoperi anumite calități și aptitudini pe care nici ei nu știau că le au. De asemenea, această experiență ne demonstrează încă odată că persoanele cu dizabilități pot fi membri activi ai societății, chiar mai mult, pot deveni lideri.", a menționat Ion Ciobanu, unul din participanții la acest program de instruire.

 Ideea organizării unui asemenea program de instruire vine într-un context în care în Republica Moldova există un număr foarte mic de ONG-uri care sunt fondate și conduse de persoane cu dizabilități. Training-ul de liderism pentru tinerii cu dizabiliăți are menirea să răspundă acestei nevoi prin instruirea unei generații de viitori lideri.    

Programul de instruire în liderism se desfășoară în cadrul proiectului “Creșterea activismului în rândul persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor acestora”, implementat de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități, cu suportul financiar al SMC/Sida şi SOIR Moldova.