#HRSchool



HR Weekend School este un proiect anual realizat de AIESEC ce prevede training-uri și workshop-uri din domeniul resurselor umane.

Anul acesta HR Weekend School a ajuns la cea de a IV-a ediție și s-a desfășurat în perioada de 7-15 decembrie. Au participat în jur de 40 de persoane. Aceștia au beneficiat, timp de 2 weekend-uri, de informații utile, sfaturi în domeniu, idei practice și traininguri interesante.

Am avut onoarea de ai avea în calitate de traineri pe Dna. Adela Margine, manager resurse umane la Orange Moldova, Eugeniu Gîrlă, expert resurse umane și director Kintaly, Marina Cucer, recruiter la Pentalog, Mihaela Roşcov şi Victor Bujoreanu, traineri AXA Management Consulting, Iulian Gulea, trainer Orange Moldova, Viorica Grecu, avocat și specialist în legislația muncii. Aceștia au prezentat informații despre selecția, marketing-ul, evaluarea, dezvoltarea, consilierea, instruirea și legislația talentelor.

Ca Agenda Manager în cadrul acestei ediții l-am avut pe Nicolae Apostu trainer Orange Moldova și alumnus AIESEC. Grație acestuia, ediția din acest an a fost una deosebită și foarte utilă, cu training-uri captivante și de valoare. De asemenea participanții au avut ocazia să fie prezenți și la trainingul Modelul Belbin livrat de Nicolae.

Mihaela Roșcov trainer în cadul HR School ne-a mărturisit că: ” Sunt plăcut impresionată că se organizează evenimente de tematică, unde oamenii interesați de un anumit domeniu pot afla informație specifică și pot imediat să o aplice în practică, învățând de la profesioniști, de la persoane cu experiență vastă în domeniu. Mă bucur că există oameni interesați de Resurse Umane, demonstrat prin activismul participanților, prin întrebările puse și prin absorbția rapidă a ceea ce s-a livrat. Eu sper că în curând vom avea manageri de resurse umane, specialisti care vor fi cu adevărat preocupați de realizarea potențialului uman, precum și vor exista psihologi organizaționali care vor asigura echilibrul în cadrul companiilor. HR School este o oportunitate pentru a dobândi expertiză în Resurse Umane, iar eu doresc participanţilor să valorifice la maximum tot ce au învăţat. ”


Daniela Gîrbea, participant al acestei ediții ne-a mărturisit: ”Pentru mine, acest proiect este unul reușit din punct de vedere organizațional, de asemenea permite participanților să facă schimb de experiență cu colegii din același domeniu sau de ce nu să afle noi idei și inovații de la colegii mai tineri, cum sunt cei de la AIESEC (BRAVO Baieti și Fete!). E a doua ediție cînd particip și sunt foarte mulțumită de tot pachetul valoros de informații livrate de trainerii prezenți. Aceasta mi-a provocat o deosebita plăcere și încă odată mi-am dat seama că alegerea unei căi în domeniul Resurselor umane, este una din cele mai mari și frumoase alegeri pe care am făcut-o, și sunt mîndră și fericită cînd văd o mulțime de oameni frumoși care au succese mari și care la fel ca și mine cred că în societatea noastră Managementul resurselor umane va avea succes, și va acoperi multe din lacunele business-ului, care înca mai cred că un angajat într-o companie e ”Resursă” și nu TALENT!!! ”

Ca membru al echipei de organizare, Valeria Micleușanu, ne-a spus că: ”HR School a fost o experiență de neuitat, în care am întîlnit oameni de succes, oameni simpli, frumoși, cu brațele deschise și mereu dornici de a oferi tot ce au mai bun”.


Astfel, ca în fiecare an acest proiect devine o oportunitate pentru participanți de a-și lărgi arealul în resurse umane; de a-și valorifica cunoștințele ce țin de domeniu. Totodată HR School reprezintă mediul în care ai ocazia de a cunoaște persoane pasionate de HR, mediu unde poți împărtăși experiența ta cu alții. Este o șansă pentru fiecare de a se perfecționa în domeniu și de a acumula cunoștințe și informații calitative de la experți vizați în domeniu.

Articol adaugat de: Nicolae Apostu