Judecători și procurori instruiți despre protecția datelor cu caracter personal



IMG 5248La 6 noiembrie 2013 a avut loc Seminarul „Procedura unitară de instrumentare a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană – recepţionarea şi transmiterea datelor cu caracter personal”. În cadrul evenimentului mai mulți judecători și procurori au avut posibilitatea să fie instruiți și să discute despre protecția datelor cu caracter personal, dar și procedura de instrumentare a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în regiunea din stânga Nistrului.

Veronica Mocanu, doctor în drept, lector universitar, USM a vorbit despre principiile generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi asigurarea protecţiei acestora. Limitări ale accesului la datele cu caracter personal. Transmiterea şi transferul transfrontalier al datelor cu caracter personal, abordare comparativă.

Referindu-se la colaborarea dintre instituțiile statului și cele similare de pe teritoriul din stânga Nistru în ceea ce privește transmiterea datelor cu caracter personal, Ion Manole, Director executiv al Asociației Promo-LEX a menționat: “În anumite situații/cazuri am observat că de fapt există o colaborare, chiar și neoficială în mare parte, o colaborare care nu este publică. Nu vedem o problemă în acest sens atât timp cât se respectă legea și dacă discutăm din perspectiva protecției datelor cu caracter personal, nu vedem o problemă atât timp cât organele de stat nu furnizează aceste date către grupurile sau instituțiile respective din stânga Nistrului și astfel nu se încalcă legea. Colaborarea noi o vedem doar într-o singură direcție cei din stânga Nistrului trebuie să prezinte organelor constituționale centrale informații necesare pentru a putea gestiona anumite situații, dar în nici-un caz nu putem admite situații în care organele constituționale furnizează informații unor grupuri constituite ilegal care dețin controlul asupra unui spațiu al teritoriului Republicii Moldova.”

Pe de altă parte, a mai adăugat Ion Manole “Comunicarea datelor cu caracter personal către indivizi sau entități ce nu reprezintă subiecți ai dreptului național sau internațional reprezintă o gravă încălcare a principiilor de protecție a datelor cu caracter personal prevăzute de Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, dar și a drepturilor omului în general.”

Atenția a fost atrasă și asupra necesității abordării problemei cu privire la transmiterea datelor cu caracter personal în contextul pornirii urmării penale de către Procuratura Generală a RM în privinţa unor reprezentanţi ai regimului secesionist, dar și obligaţiile autorităţilor naţionale cu privire la încălcările drepturilor omului din regiunea transnistreană.

O sesiune a fost dedicată prezentărilor și discuțiilor pe marginea practicii judiciare naționale și internaționale cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Astfel au fost aduse exemple din practica CtEDO în cauzele cu privire la violarea dreptului la viaţa privată ca urmare a gestionării datelor cu caracter personal.  Dar și exemple din practica instanțelor naționale cu privire la achitarea despăgubirilor pentru încălcarea gestionării datelor cu caracter personal.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Național de Justiție cu sprijinul Promo-LEX. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului “Promovarea drepturilor omului și consolidarea societății civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de către National Endowment for Democracy (NED).