"Protejează-mi copilăria" O campanie de prevenire a violenței față de copii lansată în toată țara



Campania cu genericul „Protejează-mi copilăria”, lansată astăzi de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în parteneriat cu UNICEF, mediul de afaceri și societatea civilă, își propune să reducă cazurile de violență asupra copiilor, prin informarea părinților și familiilor despre metodele pozitive de disciplinare.

“Explică-i când greșește, laudă-l când reușește”, este unul din mesajele adresate părinților în timpul campaniei de prevenire a violenței față de copii. Totodată, campania face apel către toată societatea să ia atitudine în cazurile de violență și să anunțe poliția, asistentul social, primarul sau alt specialist din comunitate.   

Violența, ca formă de disciplinare a copiilor, este pe larg răspândită în Moldova. Mai mult de jumătate din copiii cu vârsta de 6-7 ani sunt supuși bătăii. Mai mult, chiar și micuții de până la 1 an sunt bătuți de părinți, arată Studiul "Cunoștințele, atitudinile și practicile familiilor în domeniul îngrijirii și dezvoltării timpurii a copiilor", realizat de UNICEF  în 2009. De cele mai multe ori violența este cauzată de toleranța publică față de acest fenomen, normele sociale care încurajează bătaia, precum și lipsa abilităților de comunicare pozitivă a părinților cu copiii.

Eforturile Ministerului sunt orientate spre protecția socială a familiei și copilului prin elaborarea cadrului normativ în domeniu, diversificarea serviciilor sociale conform necesităților familiilor cu copii,  consolidarea capacităților profesioniștilor, identificarea, evaluarea, asistența și monitorizarea copiilor în situații de risc. Un element cheie în sistemul de protecție îl reprezintă abilitarea familiei în creșterea și educarea copiilor, consolidarea rolului părinților în formarea deprinderilor de viață ale copiilor, în baza valorilor non-violente și al solidarității sociale. Mesajele părinților de azi devin comportamentele de mâine  ale copiilor. Eficiența însă poate fi atinsă doar în baza abordării intersectoriale și multidisciplinare, deoarece domeniul protecției copilului nu poate fi strict delimitat”, a menționat Ministrul muncii, protecției sociale și familiei, Valentina Buliga.

Fiecare copil are dreptul să trăiască într-un mediu iubitor și lipsit de abuzuri. Iar părinții trebuie informați cum să-și educe copiii cu grijă și fără violență. Programele pentru părinți, emisiunile educative  sunt extrem de importante în acest sens. Totodată, este nevoie să îmbunătățim serviciile comunitare și mecanismul de identificare și asistență a copiiilor victime ale violenței pentru ca fiecare copil să fie protejat și să aibă o copilărie fericită”, a spus Nune Mangasaryan, Reprezentant UNICEF în Republica Moldova.

O componentă importantă  a campaniei de prevenire a violenței este distribuirea pliantelor informative cu sfaturi practice despre educația fără bătaie la circa 700,000 de familii din Moldova. Pliantele sunt distribuite împreună cu facturile de energie electrică în perioada septembrie-noiembrie 2013, grație unui proiect de parteneriat public-privat susținut de compania GasNatural Fenosa și Asociația”MOTIVAȚIE” din Moldova. Pentru a anexa informația la facturi au fost angajate 8 persoane cu dizabilități . Pentru tineri respectivi, acesta este prima experiență de angajare.

 “Gas Natural Fenosa în Moldova apreciază şi susţine activ campania de prevenire a violenţei faţă de copii. Este un exemplu de parteneriat public-privat pentru cauze sociale, care se înscrie în politica de responsabilitate socială corporativă a grupului nostru. Dorim ca prin intermediul acestei campanii, fiecare persoană să conştientizeze că numai cu dragoste, răbdare şi educaţie corectă putem asigura o societate prosperă în viitor. Copiii trebuie să crească fericiţi şi să beneficieze de un tratament adecvat”, a spus Silvia Radu, Preşedintele Gas Natural Fenosa în Moldova.

Campania „Protejează-mi copilăria” este lansată în cadrul Săptămânii ONU în Moldova și se va desfășura timp de un an în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății. În cadrul campaniei  vor avea loc mai multe activități de informare la nivel național și local, inclusiv difuzarea spoturilor video, lecții publice, ore de clasă informative, concursuri de desen în toate școlile, elaborarea filmulețelor de către copii și tineri, activități mass-media. În paralel, vor avea loc instruiri ale specialiștilor și consolidarea cadrului legal pentru a îmbunătăți identificarea și asistența copiilor victime ale abuzului în Republica Moldova.

 

Mai multe resurse despre prevenirea violenței față de copii găsiți pe site-ul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei: www.mmpsf.gov.md și pe site-ul UNICEF: www.unicef.md; http://www.unicef.org/endviolence/;

Urmăriți-ne și pe Facebook: https://www.facebook.com/UNICEFMoldova

 

PENTRU CONTACT:

 

Irina Lipcanu, Ofițer de presă, UNICEF Moldovatel: (373 22) 269 235; e-mail: ilipcanu@unicef.org; și Rodica Rusu, Consultant Comunicare, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, tel: 069142091; E-mail: rodicarussu@gmail.com