Moldova Agroindbank contribuie la edificarea unei societăţi bazate pe cunoaştere



Programul „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, în anul curent, este la cea de-a patra ediţie. Ediţia curentă a proiectului este realizată cu susţinerea financiară a BC „Moldova Agroindbank” SA – partenerul proiectului începând cu anul 2011. Proiectul în cauză este susţinut şi de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din RM.

În ediţia din anul acesta a concursului, vor fi oferite burse cu valoarea maximă de până la 18000 MDL, tinerilor bursieri ai ediţiei 2012-2013 a proiectului, şi anume, studenţilor promovaţi în anul III de studii, din cadrul instituţiilor de învăţământ superior din Moldova. Datorită contribuţiei „Moldova Agroindbank”, în acest an, vor fi susţinuţi, în cadrul procesului de studii, tineri ce provin din familii social vulnerabile, şi anume bursierii ediţiei anterioare a proiectului, care în continuare necesită sprijin pentru a absolvi cu succes instituţiile de învăţământ. Grantul oferit pentru realizarea celei de-a patra ediţii a proiectului constituie 410000 MDL.

Scopul acestui program este reducerea inegalităţii în ce priveşte accesul la studii universitare pentru tinerii din categoriile social-vulnerabile, asigurând totodată susţinerea materială a studenţilor prin acoperirea taxei de studii, cheltuielilor legate de cazare, masă şi alte necesităţi ce ţin de efectuarea studiilor. Grupul ţintă al iniţiativei în cauză sunt tinerii dezavantajaţi în sensul accesului la serviciile educaţionale de calitate, care provin din familii cu venituri modeste, din familii cu mulţi copii, care sunt orfani sau se află sub tutelă, şi/sau cu dizabilităţi, tineri atât din zonele urbane, cât şi din cele rurale.

Anul trecut, 123 de studenţi, de la 21 instituţii de învăţământ din ţară au devenit bursieri în cadrul Programului „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, ediţia a III-a, beneficiind de burse în valoare totală de 92500 USD. În cadrul celor trei ediţii anuale organizate, 1021 de studenţi au aplicat concursului şi au fost oferite 713 burse. 

Serghei CEBOTARI, Preşedintele Comitetului de Conducere BC „Moldova Agroindbank” SA: „Sprijinind Programul „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, BC „Moldova Agroindbank” încurajează performanţele studenţilor cu condiţii sociale dificile, îi ajută să-şi pună în valoare capacităţile. Obiectivul edificării unei societăţi bazate pe cunoaştere este susţinut cu perseverenţă de bancă, manifestându-se prin iniţierea şi sprijinirea numeroaselor proiecte din domeniul social, cultural, cel al educaţiei, care au un impact major pentru ţară şi pentru cetăţenii ei în parte”.

Filosofia Responsabilităţii Social Corporative a BC “Moldova Agroindbank” SA rezidă în împărtăşirea bunurilor acumulate cu comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Generozitatea este virtutea celor tari, iar Puterea stă în noi!

Programul „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate” a fost lansat în aprilie 2010 de către Centrul de Informaţii Universitare şi a fost realizat pe parcursul a trei ediţii (până în anul 2012) cu sprijinul Fondului de Urgenţă/ Fundaţiile pentru o Societate Deschisă. Începând cu anul 2011, această iniţiativă este susţinută financiar şi de către BC „Moldova Agroindbank” SA, care a devenit partener al proiectului.

 

http://edu.gov.md