În cadrul acestei primei întîlniri, desfăşurate la Cahul pe data de 23 august, care a avut ca scop principal dezvoltarea capacităţilor şi deprinderilor la tineri pentru a identifica probleme comunitare şi de a participa la rezolvarea acestora şi de a iniţia acţiuni de participare civică, au fost prezenţi 35 de participanţi care erau foarte entuziasmaţi şi nerăbdători.

Tinerii veneau din localităţi precum: Tartaul de Salcie, Tătărăşti A.I.Cuza, Larga, Vadul lui Isac, Andruşul de jos,  Cucoara, Colibaş, Cania, Baurci Moldoveni  şi din oraşul Cahul.

Împreună cu cei 2 traineri: Cotici Dana şi Găina Sergiu au învăţat cum trebuie să fie o bună echipă, ce este o bună participare, organizare şi mai ales ce trebuie ei să ştie şi să facă pentru rezolvarea problemelor localităţilor din care vin.

Au discutat despre importanţa unei bune participări comunitare, au învăţat metodele de participare, metodele de informare a publicului, metodele deliberative, metodele non-deliberative, lucruri importante de care tinerii au afirmat că le vor folosi pentru ca în localităţile lor să se rezolve cît mai multe probleme.

Tinerii au aflat şi care sunt instituţiile cu care pot colabora, la care se pot adresa şi obţine susţinere, care sunt şansele ca ei prin o bună participare şi implicare să poată face o schimbare în localităţile lor, au colaborat împreună, au fost activi în toate activităţile pe care trebuiau să le realizeze cooperînd şi lucrind în grup.

La finele întîlnirii însuşi tinerii s-au arătat foarte mulţumiţi de cele ce au învăţat, bucuroşi că au avut această şansă şi dornici de a face o schimbare importantă în localităţile lor.

 

Bria Zina, asistent logistic “A.O.Perspectiva”.


Ajută-ne să distribuim acest articol: