Prin oratorie spre liderism-CLUBUL ORATORILOR Anenii Noi, 10 mai 2013

V-aţi întrebat vreodată care este reţeta unui discurs de succes? Sau aţi încercat vreodată să vă daţi cu „săniuţa” în cadrul unui training de dicţie şi pronunţare? V-aţi gândit vreodată cărui fapt se datorează succesul mondial al companiei Apple?  
   Răspunsurile la acestea şi la multe alte întrebări le-au primit tinerii care vineri, 10 mai, au participat la instruirea în domeniul artei oratorice.

   Desfăşurat în incinda Consiliului Raional Anenii Noi, trainingul a întrunit 40 de tineri din tot raionul care au fost instruiţi în câteva sesiuni distincte:
1. Descoperirea şi personalitatea oratorului;
2. Structura şi prezentarea discursului;
3. Dicţie şi pronunţare. Exprimare reuşită.

      Pe lângă activitatea teoretică din cadrul trainingului, organizată în sesiuni plenare şi ateliere de lucru, tinerii au avut parte şi de o sesiune în cadrul căreia au aplicat cunoştinţele căpătate. Trainerii care au coordonat instruirea:
- Cătălina Iucal, coordonatorul CLUBULUI ORATORILOR, coordinator Concursul Naţional de Oratorie.

- Radu Tărîţă, prezentator TV, moderator Concurs Naţional de Oratorie.

 

Societatea civila in Imagini

 Mai mult pe www.orator.md

 

 
 Pentru detalii referitor la eveniment şi concursul din 19 mai, contactaţi:
Artiom Radu, manager de proiect, locul III în cadrul Concursului Naţional de Oratorie 2012.
CLUBUL ORATORILOR Anenii Noi
radu.artiom1@gmail.com
069802304




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.