Distribuie prietenilor:


,,Am să fiu Ambasador... !!!” e o simplă frază pentru cineva, iar pentru mine și familia mea ea constituie o istorie întreagă.

De cînd eram mic, eram o persoană cu o imaginație bogată, fiind creativ și inovativ în toate. Din copilărie atrăgeam atenția celor apropiați pentru mult timp fiind cu părul deschis la culoare, ochii care trec din albastru în verde. Eram în centrul atenției în toate împrejurările.

Dar istoria ideii de a deveni ,,Ambasador” își are începutul după absolvirea Liceului Teoretic Gh.Asachi” din Ungheni, după Bacalaureat, după stresul cel mare. Atunci cînd a venit timpul alegerii  universității, că facultatea nu era o problemă, toți care mă cunoșteau știau că am să devin următorul ,,haker” - IT Programist al Moldovei. Dar totuși n-a fost să fie așa. Cînd am vizitat universitatea în care a studiat sora mea mai mare la facultatea de finanțe și bănci, am fost profund impresionat să văd că e amplasată în centrul capitalei, în cîțiva pași de bulevardul Ștefan cel Mare. Cel mai mult am fost uimit să văd un stand mare, pe care scria ,, Studenții din Ungheni au obținut cele mai frumoase rezultate la studii și sunt mîndria universității noastre”, asta mi-a picat la țanc. Am înțeles că aici vreau să fac și eu studiile, să mă regăsesc în lista acestor studenți, fiind și eu din or.Ungheni.

La o adunare generală de familie am discutat despre viitorul meu și ce facultate urmează să îmi aleg. Au fost și presiuni, dar și propuneri constructive desigur. Multe discuții au fost pentru facultatea de informatică, fiind una cu perspectivă și un viitor cu un loc de muncă asigurat pentru mine. Dar totuși simțeam că nu trebuie să aleg facultatea la care mă pricep dar trebuie să descopăr ceva nou, o specialitate căreia să-mi dedic efortul și posibil întreaga viață. După multe discuții și răsfoiri al Revistei Abiturientul, vizitarea universităților și blocurilor de studii, am ales anume ULIM-ul fiind universitatea despre care am menționat mai sus. Faculatea a fost o surpriză pentru toți, anume Istorie și Relații Internaționale. Mama, de la început nici nu înțelegea ce specialitate o fi și asta, iar tata, a stat îngîndurat și a zis: ,, gata te facem Ambasador,  mergi și depune documentele” !.

Această frază este motorul care lucrează și acum în mine pentru a atinge ceea ce a fost planificat atunci. Toate acestea au lăsat o amprentă ulterior în dezvoltarea mea personală și profesională.

Fiind student nu m-am mulțumit cu lecțiile plictisitoare de istorie, care atunci îmi părea ceva total departe de așteptările mele de la o astfel de facultate. Am început să caut oportunități de muncă part time, atunci am fost contactat de compania tînără și în curs de dezvoltare StarNet, aici am trecut interviul și alte probe. Apoi a urmat un program part time de lucru ca agent de vînzări. A fost o experiență foarte interesantă pentru mine, fiind implicat în lucrul cu oamenii, a trebuit să cunosc totul despre companie să cunosc toate ofertele, tehnologiile de operare etc. Pentru un timp am crezut că viața mă conduce înapoi către sectorul IT. După o perioadă de testare mi sa propus să abandonez universitatea și să devin angajat full time cu un salariu atrăgător. După o discuție în familie, părinții mi-au spus ,,vei munci o viață întreaga dar student poți fi doar odată în viață, e o vîrstă frumoasă și nu trebuie să o omiți”. Nu eram deacord cu ei de la început, eram bucuros că mi-am găsit de lucru deja din primul an de facultate. Dar am decis să le ascult sfatul, cu timpul am înțeles că au avut dreptate. Apoi în anul II de facultate m-am regăsit în organizații non-guvernamentale devenind membru al Organizației Internaționale de Studenți AIESEC în Moldova. Aici mi-am făcut prieteni și am fost implicat în toată activitatea posibilă și imposibilă al acestei organizații. Am ajuns să fiu implicat aici 24/24. Proiecte, Conferințe, Seminare, Delegații etc. Am ajuns să am prieteni printre directorii de companii precum StarNet, NeoAvansare, ProMedia, Mega Tehnologie, Info-Prim etc. Cu unii din ei mențin legătura pînă în ziua de azi. Călătoriile peste hotare mi-au oferit o experiență internațională dar și mulți prieteni din diferite colțuri ale lumii cu care comunic pînă în ziua de azi. 

A urmat ultimul an și absolvirea facultății de Relații Internaționale, an în care m-am concentrat asupra studiilor devenind unul dintre primii studenți la reușită. Cursurile erau foarte practice și asta ma atras foarte mult. Am avut și profesori internaționali invitați prin intermediul proiectelor realizate de colectivul catedrei RI ULIM. În această perioadă m-am implicat activ în cadrul Centrului de Cooperare Internațională din cadrul ULIM, aici am organizat vizite ale Ambasadorilor, membrilor corpului diplomatic, oficialilor și a experților internaționali la universitatea nostră. O altă activitate importantă a fost deschiderea centrului Confucius, Centrul Corean, Centrul Spaniol și cel German. Această activitate a fost salutată de conducerea universității dar și de studenți în același timp. A urmat deschiderea multor alte aule dedicate diverselor țări, unele din ele neavînd misiuni diplomatice în Republica Moldova, asta a contribuit la organizarea deschiderilor fastuase cu invitarea oficialilor din aceste state.  A fost o muncă interesantă, îndeosebi că asta ma apropiat și mai mult de scopul propus. Am candidat pentru noul președinte al Centrului de Cooperare Internațională și am cîștigat încrederea membrilor. Funcția de Președinte mi-a conferit mult mai multă experiență practică, îndeosebi de lucru cu echipa mea, de coordonare, de stress-management.

După absolvirea universității am aplicat pentru studii de masterat în cadrul Universității de Stat din Moldova, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Specializarea: Studii Diplomatice. Aici am cunoscut în rol de profesori, foști Ambasadori, lucrători ai MAE și IE, doctori în relații internaționale cu experiență în organizații internaționale, ex parlamentari dar și oameni cu o vastă experiență în domeniul diplomației.

În anul doi al studiilor mele la FRIȘPA am aplicat la funcția vacantă din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului din Moldova. Am trecut cu brio proba scrisă, apoi a urmat interviul.Aici am impresionat toată comisia de angajare. Mi-au mărturisit că aveam ceva ce mă deosebea de ceilalți candidați, o experiență, o dorință de a face ceva pentru tinerii din Moldova, un patriotism, o energie pe care doream să o investesc în lucrul pentru țara mea, pentru stat.

Acum după ce am lucrat un an în calitate de Consultant Principal al Serviciului Relații Internaționale în cadrul ministerului. După ratificarea a două acorduri internaționale, aderarea la unele acorduri ale Consiliului Europei în domeniul de tineret precum Acordul Parțial privind Cardul Eropean al Tinerilor, de asemenea  fiind și singur în această poziție de relații internaționale în minister mi-a fost dificil dar am învățat multe de la colegii mei și din munca de zi cu zi. Pe parcurs am organizat deplasarea a peste 30 de delegații oficiale și de tineret în diverse colțuri ale lumii. Am participat în cadrul a 5 delegații oficiale și de tineret și sport în alte state. Cel mai mare proiect pe care l-am coordonat a fost găzduirea Reuniunii Regionale al Agenției Anti-Doping, oficialilor Agenției Mondiale Anti-Doping și a coordonatorului regional. Primirea unor delegații oficiale de către instituția noastră. Participarea în cadrul multiplelor ședințe, conferințe, mese de lucru naționale în domeniul tineretului, sportului.

În vara anului 2012 am decis să urmez mai departe către realizarea acestui vis și am aplicat pentru studii în cadrul Școlii Diplomatice din Estonia. Aici am parte de cursuri din partea unor profesori cu o vastă experiență internațională în domeniul relațiilor internaționale, studiilor europene, dreptului internațional și al diplomației. În același timp sunt implicat în unele activități ale Ambasadei Republicii Moldova în Estonia, aici avem marea fericire să avem un Ambasador foarte activ și prietenos, care îi primește pe toți cu multă dragoste și bunăvoință, are grijă de cetățenii noștri care locuiesc în Estonia. Excelența Sa, Domnul Victor GUZUN, este un Ambasador tînăr, dar a reușit deja să devină un exemplu bun de urmat pentru foarte multe persoane. Folosește activ internetul, rețelele sociale și orice modalitate de a prezenta frumusețea Republicii Moldova, de a crea punți de legătură dintre Estonia și Moldova, să mențină o prietenie la toate nivelurile administrative, dar și la nivelul societății civile fiind foarte conectat la ceea ce se întîmplă în ambele societăți. Deseori vine cu proiecte inovative și utile pentru a impulsiona o relație stabilă și dinamică între statele noastre. Pentru mine este o adevărată onoare să fiu alături de Excelența Sa și să învăț din vasta experiență pe care o are și să mă molipsesc de tempoul și ritmnul său de lucru și multe alte lucruri utile pe care sper să le deprin în perioada scurtă a studiilor mele aici în Estonia.

Acum cînd sunt student la școală simt că sunt tot mai aproape și aproape de acest vis, chiar cred că deja nu mai e vis, e un scop foarte realizabil. În același timp știu că fiecare tînăr care își iubește țara și atunci cînd merge peste hotarele ei, vorbește despre ea, o prezintă frumos, promovează imaginea țării sale peste hotare, obține rezulaatte frumoase, poate fi numit deja drept Ambasador, unul social, dar avînd o mare importanță incontestabilă pentru viitorul țării noastre.

Andrei Enachi

 http://andreienachi.blogspot.com/

 



logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet


Ajută-ne să distribuim acest articol: