Tinerii schimba comunitatea



În perioada mai - decembrie 2012 AO ”Certitudine” a implementat proiectul P.A.R.T.I.C.I.P – Participare Activă și Responsabilă a Tinerilor prin Implicare Civică în Interes Public, finanțat de către Ministerul Tineretului și Sportului din Moldova. În cadrul proiectului au fost organizate instruiri privind dezvoltarea comunitară, voluntariat și participare pentru tinerii din localitățile Sîngereii Noi, Pelinia și Pîrlița - r-nul Fălești. În cadrul proiectului a fost promovată participarea tinerilor și implicarea lor în procesul de luare a deciziilor și de dezvoltare a comunității. Ei au învățat cum să identifice, să evalueze și să prioretizeze problemele din comunitatea lor. Tinerii, pe parcursul instruirilor au elaborat cîte 3 propuneri de proiect pentru fiecare din localități, au beneficiat de suport pentru inițierea și implementarea unor proiecte de dezvoltare locală. Cele mai importante și stringente probleme au fost transformate în plan de acțiune. A fost ceva nou în care beneficiarii nu au mai fost implicați cu impact direct asupra comunității lor. La finele proiectului tinerii au implementat proiectele care au fost susținute financiar din sursele  MTS.

În Sîngereii Noi a fost susținut proiectul ce ține de educația non-formală a tinerilor și copiilor în ceea ce privește regulile de circulație rutieră, care a avut drept scop informarea copiilor de la 5 la 11 ani despre regulile de circulație, cu scopul de a spori siguranța la trafic.

La Pelinia datorită suportului Ministerului Tineretului și Sportului și AO ”CERTITUDINE” este editat ziarul pentru tineri în care au fost incluse articole privind activitățile realizate de tineri, informație utilă pentru tineri și noutăți din localitate. De asemenea, a fost susținut un micro-proiect de educație non-formală în domeniul comunicării prin intermediul căruia tinerii au participat la câteva sesiuni de instruire privind comunicarea și au organizat o serată tematică.

În satul Pîrlița tinerii au venit cu inițiativa de a desfășura o campanie de mediu ”Pîrlița curată”, în cadrul căreia a fost organizat concursul de desen, esee și fotografie cu genericul ”Pe ulița satului”, tinerii fiind premiați, iar comunitatea realizând importanța comportamentului responsabil pentru un mediu și o comunitate curată și prosperă.

Procesul de desfășurare a activităților a fost unul interactiv care a oferit posibilitatea tinerilor de a asimila informația nouă mai ușor. Conceptul de voluntariat a fost promovat pe larg, în permanență a fost promovată implicarea activă și participarea lor în activitățile proiectului. A fost o șansă în plus oferită tinerilor de a-și exprima opinia și de a avea acces liber la informație ceea ce a fost deosebit pentru tinerii din localitatile rurale.

Tinerii beneficiari au avut un rol destul de mare în activitățile proiectului: ei nu numai au participat dar au fost și co-organizatori, inițiind proiectele de dezvoltare comunitară, organizînd traininguri de instruire pentru semenii lor, contribuind la editarea și răspîndirea materialelor informative. Tinerii și-au dezvoltat capacități și deprinderi noi durabile care le va permite să aibă un comportament civic activ și să se implice în procesul de luare a deciziilor pe viitor.

Echipa CERTITUDINE