LA SESIUNEA A 58 A COMITETULUI EXECUTIV AL ICNUR A PARTICIPAT O DELEGATIE DIN MOLDOVA



Delegatia Moldovei la receptia oferita cu ocazia decernarii premiului Nansen pentru anul 2007 dnei Dr Katrine Camilleri (Malta).Una din problemele globale cu care se confrunta la ora actuala intreaga omenire este miscarea masiva a populatiei ca urmare a conflictelor armate interne, a razboaelor de pe diferite continente inclusiv a calamitatilor naturale. Anume acesti factori duc la aparitia refugiatilor si a persoanelor intern stramutate de solutionarea problemelor carora este mandatat Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati (ICNUR).

Organizarea in fiecare an a sedintelor Comitetului Executiv al ICNUR la GENEVA, cu participarea tuturor reprezentantilor statelor membre ale ONU, are scopul bine-determinat de a analiza si dezbate problemele acestei categorii de persoane inclusiv posibilitatile statelor de a contribui la protejarea acestora atit din punct de vedere material, cit si juridic.

icnur002.jpgIn perioada 1 - 5 octombrie, curent, la sesiunea a 58 a Comitetului Executiv al ICNUR a participat o delegatie a R.Moldova reprezentata de: dna Ecaterina Silvestru, Director al Directiei Refugiati a Biroului Migratie si Azil a Ministerului de Interne (foto), dl Victor Moraru, Insarcinat cu afaceri ad-interim al Reprezentantei R.Moldova la Organizatia Natiunilor Unite, dl Vasile Batcu, Director al organizatiei Salvati Copiii Moldova si dl Dumitru Maxim, Presedinte al Societatii pentru Refugiati, ultimele doua - organizatii non-guvernamentale partenere de implementare ale Reprezentantei ICNUR in Moldova.

Problemele prioritare la nivel regional in acest context, expuse de dna Silvestru in comunicatul prezentat la aceasta sedinta consta in:
a) intensificarea colaborarii transfrontaliere in vederea prevenirii migratiei ilegale; b) mentinerea relatiilor de colaborare cu ICNUR ca fiind o institutie decisiva in protectia umanitara a persoanelor intern stramutate inclusiv a copiilor din scolile si institutiile prescolare din stinga Nistrului; c) schimbul de informatii intre organele competente din domeniul migratiei si azilului;
d) elaborarea si adoptarea unei strategii - baza de date informationala - cu privire la persoanele solicitante de azil si procedurile acordarii statutului de refugiat; e) colaborarea la nivel regional, a statelor membre a CSI cu UE in domeniul migratiei si azilului inclusiv la nivel informational privind combaterea migratiei ilegale.

In alta ordine de idei dna Silvestru a punctat si prioritatile statului privind domeniul azilului si migratiei la nivel national: a) consolidarea sistemului national de azil; b) ajustarea legislatiei nationale la standardele internationale; c) crearea conditiilor necesare in vederea integrarii refugiatilor in societate prin elaborarea bazei juridice privind reglementarea integrarii sociale a refugiatilor si finantarea implementarii acesteia; d) obtinerea sprijinului financiar extern si utilizarea asestor mijloace in vederea promovarii individuale si comune a proiecteleor ce vezeaza aceasta categorie de persoane; e) mentinerea relatiilor cu ICNUR in format international etc.

Printre argumentele de baza in sustinerea propunerilor inaintate inaltului for dna Silvestru a tinut sa aminteasca urmatoarele: Republica Moldova a ales vectorul spre Europa si continua implementarea Planului de Actiuni RM-UE in conformitate cu noua poliltica de vecinatate cu tarile UE. Iar faptul ca R.Moldova face parte din Bazinul Marii Negre - zona cu cele mai multe conflicte inghetate cum ar fi: Osetia, Nagorno-Karabah, Abhazia, Cecenia, Turcia (problema curzilor) inclusiv Transnistria, - nu e de neglijat nici in urmatorii ani. Si asta inclusiv pentru faptul ca in orice moment aceste conflicte pot genera valuri masive de refugiati si persoane intern stramutate; din pacate anume ca urmare a acestor conflicte apar si astfel de fenomene cum ar fi: migratia ilegala, criminalitatea transnationala, traficul de persoane, de arme, de droguri etc.

 


 

Cor. Refugium, Geneva,

4 octombrie 2007