Promo

Guvernul RM a aprobat cadrul normativ de reglementare a serviciului social „Casa comunitară”





Distribuie prietenilor:


Guvernul Republicii Moldova a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea serviciului social „Casă comunitară” şi standaredele de calitate ale acestuia.

Acest regulament este rezultatul colaborării dintre Asociația Keystone Moldova – proiectul Comunitate Incluzivă și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și se încadrează în prevederile Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.

Serviciul social „Casa comunitară” este un serviciu alternativ celui rezidenţial pentru persoanele cu dizabilităţi mintale (internatele psihoneurologice şi casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale). Astfel, adulţii şi copiii cu dizabilităţi mintale, care necesită protecţie, îngrijire şi suport specializat continuu vor fi plasaţi  într-un mediu comunitar pentru a preveni instituţionalizarea lor, precum şi pentru a ridica calitatea vieţii şi incluziunea lor socială.

Serviciul va funcţiona într-o casă de locuit sau într-un apartament din bloc amplasat în comunitate (oraş sau sat), astfel încît să permită accesul beneficiarilor la toate resursele şi facilităţile existente. Locuinţa va oferi un mediu sigur, accesibil şi confortabil, asemănător mediului familial. De asemenea, localizarea serviciului “Casa comunitară” în comunitate facilitează schimbarea atitudinii comunităţii, a cetăţenilor şi instituţiilor comunitare faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale.

În locuinţă vor fi plasaţi minim 2 şi maxim 6 beneficiari, cu condiţia respectării spaţiului minim locativ pentru fiecare beneficiar. Personalul Casei vor acorda persoanelor plasate în Casa comunitară asistență 24 de ore pe zi. Personalul angajat va formula recomandări beneficiarilor şi îi va ajuta în activităţile de autogospodărire.

Dezvoltarea serviciului „Casă comunitară” va contribui la îndeplinirea angajamentelor Republicii Moldova de a crea un cadru juridic adecvat protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale la incluziune socială, prin menţinerea ori reintegrarea acestora într-un serviciu de tip specializat.

La ora actuală Keystone Human Services International Moldova Association este în proces de creare a primei case comunitare pentru patru personae în raionul Ialoveni.

Proiectul “Comunitate Incluzivă-Moldova” este implementat de asociaţia obştească Keystone Human Services International Moldova Association în baza unui parteneriat stabilit între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; Open Society Mental Health Initiative; Fondaţia Soros-Moldova; Hope and Homes for Children şi Keystone Human Services International.

 

http://khsimoldova.wordpress.com/




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo