LA BOTOSANI VA AVEA LOC TARGUL ONG-URILOR DE TINERET DIN REPUBLICA MOLDOVA SI ROMANIA



Circa 20 de reprezentanti ai sectorului asociativ din Republica Moldova vor participa la Botosani (Romania), in perioada 14-16 septembrie, la un Targul transfrontalier al ONG-urilor de Tineret din Romania si Republica Moldova, informeaza DECA-press.

Evenimentul este parte al proiectului "Parteneriat pentru dezvoltare durabila", implementat de Organizatia Tineretului Liber din Botosani in parteneriat cu Forul Tinerilor "Noua Moldova" din Chisinau.

"Acest targ al organizatiilor neguvernamentale din zona Prutului este organizat pentru a consolida cunoasterea organizatiilor de tineret din zona eligibila pentru proiectele transfrontaliere si pentru a imbogati capacitatile manageriale ale liderilor din sectorul asociativ din Moldova prin transmiterea experientei organizatiilor din Romania", sustine Angel Agache, presedintele Forul Tinerilor "Noua Moldova".

La Targ, participantii isi vor prezenta organizatiile din care fac parte si vor identifica domeniile de interese ale organizatiei in ceea ce priveste implicarea in proiecte transfrontaliere. De asemenea, participantii la targ vor avea posibilitate sa identifice un potential partener pentru implementarea proiectelor transfrontaliere.

Sursa: DECA press