Distribuie prietenilor:


Fondul  Internaţional  pentru  Dezvoltarea  Agriculturii (IFAD)  finanţează  Programul  Rural  de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă  (PRRECI) și Programul de Reziliență Rurală (PRR) implementate de către Unitatea Consolidată de Implementare a Programelor IFAD (UCIP IFAD, Angajator), care la rîndul ei finanțează construcția proiectelor de infrastructură pentru grupurile de agenți economici a căror construcție este supravegheată de responsabili tehnici certificați, selectați de către UCIP IFAD.

Funcţia responsabilului tehnic are drept scop organizarea şi realizarea supravegherii directe a lucrărilor civile care se vor executa în baza proiectului tehnic și în conformitate cu condițiile contractului, care urmează a fi semnat între Angajator și compania de construcții (Contractor). Responsabilul tehnic va activa sub controlul direct al Angajatorului şi în cooperare cu beneficiarul de proiect format din agenți economici ca grupul-client (în continuare “Client”) și Primărie.

În cadrul prezentei licitații UCIP IFAD va selecta în mod individual 6 responsabili tehnici a căror sarcină va implica supravegherea următoarelor obiecte de infratructură finanțate din contul Programelor IFAD:

n/o Localitatea Denumirea obiectului de infrastructură Categoria de certificare a Responsabilului Tehnic
1 2 3
1. s. Saharna Nouă, r. Rezina Construcția sistemului de irigare din localitate Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare
2. s. Grimăncăuți,

r. Briceni

Construcția sistemului de irigare din localitate Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare
3. s. Coșnița,

r. Dubăsari

Construcția bazinului de acumulare a apei din localitate Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare
4. s. Alexandru Ioan Cuză, r. Cahul Construcția lacului de acumulare a apei din localitate Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare
5. s.Costești,  r.Ialoveni Construcția segmentului de drum din beton vibro-cilindrat de 1,05 km Categoria 2. Construcţii rutiere (a. drumuri şi piste de aviaţie; b. poduri)
6. s.Horești,  r.Ialoveni Amenajarea pieței agricole din satul Horești, raionul Ialoveni Categoria 1. Construcții civile, industriale și agrozootehnice.

Sarcini și responsabilități generale ale responsabilului tehnic:

  1. Verificarea volumelor de lucrări și materiale, efectuarea supravegherii calităţii lucrărilor de construcţie şi completarea Registrului de lucrări şi cărţii tehnice;
  2. Întocmirea şi completarea sistematică a registrului de evidenţă a lucrărilor de construcţie verificate, conform legislației în vigoare;
  3. Efectuarea controlului şi completarea documentelor de execuţie necesare pentru rapoartele de lucrări executate prezentate de Contractor;
  4. Lucrul cu Contractorul în vederea identificării problemelor şi raportarea lor imediată către Primărie, Client şi Angajator;
  5. Colectarea de la Contractor a rapoartelor privind lucrările executate şi verificarea lor;
  6. Depistarea şi informarea imediată a Angajatorului despre includerea în dările de seamă privind lucrările executate a lucrărilor care de fapt nu au fost efectuate;
  7. Monitorizarea respectării termenului de finisare a lucrărilor de construcţie conform contractului semnat cu Contractorul;
  8. Prezentarea regulată a rapoartelor în conformitate cu prevederile contractului;
  9. Promovarea procedurilor Angajatorului şi asigurarea transparenţei implementării proiectului în rândurile beneficiarilor.

Responsabilul tehnic își va exercita activitatea în corespundere cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 361 din 25 iunie 1996, cu modificările și completările ulterioare și în corespundere cu programul de lucrări al antreprenorului și graficul efectuării vizitelor pe șantierul de lucru unde va fi obligat să își petreacă majoritatea timpului destinat lucrărilor de supraveghere, dar nu mai puțin de 60% din acesta.

 Criterii de eligibilitate față de responsabilul tehnic:

  • Persoană fizică disponibilă să presteze serviciile solicitate;
  • Studii superioare în domeniul construcţiilor;
  • Prezența certificatului(lor) de atestare conform categoriei solicitate;
  • Cel puțin 5 ani de experiență în domeniul supravegherii tehnice;
  • Prezența tuturor documentelor solicitate conform prezentului anunț;

Candidații interesați vor transmite următoarele documente:

  1. Scrisoarea de manifestare a interesului conform modelului atașat;
  2. CV-ul care va include lista obiectelor supravegheate anterior;
  3. Copia certificatului (lor) de atestare tehnico-profesională;
Poziția Criterii de calificare în lista scurtă: Unitatea de măsura Punctaj
A Studiile corespunzătoare domeniului solicitat (Diplomă de licență, master etc)

Puntaj maxim în raport cu nivelul studiilor

tipul studiilor 20 puncte
B Experiență de lucru în calitate de Responsabil tehnic atestat

Punctaj maxim în raport cu numărul total al anilor de experiență

numărul de ani 55 puncte
C Experiență de lucru la supravegherea obiectelor de infrastructură finanțate de donatorii internaționali

Punctaj maxim în raport cu numărul obiectelor supravegheate în ultimii 5 ani

numărul obiectelor 25 puncte
Total 100 puncte

Informații adiționale:

  1. Responsabilii tehnici vor fi selectați în conformitate cu Metoda de procurare „Selectarea consultanților individuali (ICS)”. Metoda dată include negocierea prețurilor oferite de participanții la concurs;
  2. Atestarea suplimentară în cadrul Categoriilor 1. Construcții civile, industriale și agrozootehnice și Instalații și rețele exterioare electrice va constitui un avantaj;
  3. UCIP-IFAD este în drept de a anula licitația la orice etapă de concurs din motivul imposibilității acoperirii financiare ori din motiv de necorespundere a ofertelor la cerințele stabilite în documentele de licitație sau din alte motive justificate;
  4. Responsabilul tehnic va fi angajat pe bază de contract pe perioada de construcție a obiectului, care va fi valabil pînă la semnarea Actului de recepție finală a lucrărilor;
  5. Numai responsabilii tehnici incluși în lista scurtă vor recepționa Cererea pentru ofertă tehnică și financiară (Request for Proposal);

IMPORTANT!

  1. Același responsabil tehnic poate manifesta interesul în cadrul prezentei licitații și supraveghea concomitent în caz că va fi selectat nu mai mult de 2 proiecte cu finanțare din cadrul Programelor UCIP-IFAD;

Dacă aveți experiență de a lucra într-o capacitate similară și doriți să faceți o contribuție activă și durabilă la implementarea programului IFAD, prezentați un Curriculum Vitae, scrisoarea de exprimare a interesului (conform modelului din anunț) și Copia certificatului(lor) de atestare profesională la una din adresele menționate mai jos, pînă la 05 martie 2020 , ora 17:00cu următoarele specificații:

  • Unitatea Consolidată pentru implemetarea programelor IFAD (CPIU IFAD)
  • Republica Moldova, mun. Chişinău
  • Ștefan cel Mare și Sfînt 162, biroul 1303
  • „Pentru Licitația 07/20 PRR”
  • sau în varianta scanată la adresa electronică:
  • E-mail: procurement@ucipifad.md

 

  • Pentru eventuale întrebări de clarificare:
  • Nadejda Russu, specialist în procurări UCIP IFAD
  • (373 22) 22-18-80
  • E-mail: procurement@ucipifad.md

doc07_20 PRR Model Scrisoare de Exprimare a Interesului RTDescarcă

Contacte



logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet


Ajută-ne să distribuim acest articol: