"Exist prin muncă"





Cele trei cuvinte care ar caracteriza-o perfect pe tânăra despre care voi scrie astăzi sunt: Optimismul, răbdarea și ambiția, aceste calități spune, Luminița, au ajutat-o să ajungă cât mai departe.

Luminița Uscatu  este originară din s.Negurenii Vechi, r.Ungheni. A absolvit Colegiul de Ecologie din Chișinău cu specializarea Gospodarie si protectia apelor, în prezent își continue studiile la Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea Business și Administrarea Afacerilor, iar tot timpul său liber îl dedică activităților de voluntariat.

1012351 474493005966109 1252271102 n Cu ce te ocupi în prezent?

La moment lucrez asupra proiectului Acordă o șansă ce  va avea ca scop consilierea psihologică a victimilor discriminării, reintegrarea în societate și acordarea gratuită a asistenței juridice.

Mai sunt implicată în proiectul implimentat de Știri Locale "Reporter Local". Aici am posibilitatea de a-mi expune propria părerea despre tot ce se întâmplă în jurul meu, iar în luna februarie am participat la training organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent , în  cadrul acestui proiect am reușit împreună cu ceilanți paricipanți să creem pe rețelele de socializare o pagină Citizin Reporter Moldova unde sa plasăm cele mai fierbinți știri, articole și poze.

În prezent pot spune că fac mult voluntariat. Am început să fac voluntariat încă din școală, implicându-ma activ în diverse acțiuni, apoi am devenit voluntar în cadrul SA "PUBLIPAN" Moldova derulând o campanie socială de conștietizare a problemelor ecologice. Sunt membru al Ligii Tineretului din Moldova și al Clubului de Economiști ASEM. În cadrul clubului am fost organizator de evenimente,(traininguri,mese rotunde,conferințe).

Din septembrie anul trecut am devenit voluntar -stagiar în cadrul proiectului Academia Drepturilor Omului la nivel local -II implimentat de Centrul de Informare privind Drepturile Omului din Moldova. Cunoștiințele acumulate din cadrul proiectului am reusit să le aplicic în comunitatea mea,organizând lecții publice, traininguri de informarea aplicând cele mai eficiente metode pentru ca informția redată să fie percepută și înțeleasă de fiecare.

Ce este voluntariatul pentru tine?

Voluntariatul a devenit pentru mine un mod de viață. A face voluntariat este un lucru nobil. Fac voluntariat cu multă dăruire de sine fără a aștepta recompense. Succesul este cea mai mare recompensă și motivație. A face voluntariat înseamnă a fi cetățean activ, un cetățean care-i pasă de ceea ce se întâmplă în societate, și-și dorește să contribuie la prosperitatea țării.

Consider că activitatea de voluntar joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor.

Voluntariatul îți dezvoltă spiritul de echipă, acumulezi multă experiență care nu o poți obtine în nici-o instituție de învățământ. De asemenea voluntariatul îți asigură un Cv bogat, păcat doar că la noi în R.Moldova nu de fiecare dată în timpul angajării se ține cont de mențiunile obținute din acțiunile de voluntariat. Probil din această cauză tinerii de azi aleg să plece peste hotarele țării sau categoric nu vor să se implice în voluntariat considerând o ocupatie inutilă și plictisitoare.

Cum a început să scrii pe ReporterLocal?

Pe Reporter Local am inceput să scriu din decembrie 2012. Am aflat despre acest proiect datorită anunțului de pe site-ul www.civic.md și am decis să aplic.

Primii pali au fost complicați, poate chiar putin stângaci, însă  datorită coordonatorilor A.Bejenaru și S.Jaman am reușit împreună să depășim micile defecte existente. Ei mi-au fost de mare ajutor atât pentru mine cât și pentru întreaga echipă.

Reporter Local reprezintă o platformă media care îți oferă posibiltatea de a-ți promova propriul nume, comunitatea din care faci parte, locurile frumose care merită a fi cunoscute de întreaga lume și oameni celebri ai căror istorii trebuie dezvaluite. Acest proiect practic mi-a devenit aproape sufletului mai mult de cât aș fi crezut eu inițial că s-ar putea întâmpla.

Vara acesta am participat la un training organizat de Reporter Local prin programul de Mentorat pentu Femei INSPIR-O. În cadrul acestui training am avut posibilitatea să fac cunoștință cu ceilalți membri ai echipei RL. Am avut parte de trei traineri foarte talentați Daniel Voda, Olga Nicolenci, și Nata Albot de la care am învățat multe lucruri într-un timp foarte scurt.

Ce înseamnă jurnalismul pentru tine ?

De mică îmi plăcea să scriu. Pe la vârsta de 9-10 anișori viasam să devin jurnalistă. Crescând am început să analizez diferența dintre cerere și oferta pieții de muncă și am ajuns la concluzia că mai bine fac altă fcultate, iar jurnalismul să ramână dar un hobby. Nu regret alegerea făcută deoarece astăzi reușesc să realizez conștiincios atribuțiile de serviciu și să fiu un reporter -voluntar activ.

P.S Luminita își dorește ca în viitor să publice o carte dar și să continuie să se implice în cât mai multe activități, pentru că spune ea ,, exist prin muncă’’.

Daniela Timofti




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo