Fiecare poate fi lider: Interviu cu Cristian Ziliberberg

cristian_ziliberberg.pngCristian Ziliberberg este unul dintre cei mai buni consultanti in leadership din Moldova. Detine un masterat in Psihologie Organizationala si Economica si in prezent este doctorand in Romania. Este plin de entuziasm, perseverenta si isi iubeste meseria fiind interesat de tot ce tine de liderism si cultura organizationala. Cristian este unul din primii moldoveni care a avut curajul sa isi ceara dreptatea la CEDO cistigind ulterior procesul. Si a fost de-acord sa ne dea un interviu in care sa ne povesteasca despre liderism, despre calitatile unui lider si despre rolul acestuia in societate. 

Ce te-a determinat sa alegi domeniul leadership-ului in psihologie? 

Cind imi faceam studiile la Bucuresti, aveam un alt domeniu de interes, cultura organizationala, insa cind am revenit in tara pentru o vacanta m-am intilnit cu directorul executiv al organizatiei la care lucrez si acum, CREDO, care m-a informat despre programul de leadership care exista in cadrul organizatiei si m-a intrebat daca nu as dori sa ma implic si eu. Am acceptat oferta, deoarece atunci ma gindeam la o reintoarcere in Republica Moldova, si mi s-a parut o oportunitate foarte buna.

Ce te-a motivat sa te implici in leadership?

Am studii in domeniul psihologiei organizationale si studiul leadershipului poate fi perceput si prin perspectiva psihologiei informationale. Este evident ca acest fenomen poate fi studiat din mai multe puncte de vedere, ca de exemplu stiinte politice, managerial, si de multe alte domenii, cum ar fi si religia. Psihologia de asemenea acorda o importanta foarte mare studierii acestui fenomen social, si este un domeniu de specialitatea pentru mine. Un alt argument ar fi ca pe parcursul dezvoltarii mele ca personalitate mi-am asumat in anumite momente cheie anumite responsabilitati, de exemplu legate de implicarea civica, sociala - convigeam oamenii sa mearga la greve, ma implicam in diferite conferinte, organizam diferite evenimente la facultate.

 

Deci calitatea de baza a unui lider ar fi abilitatea de a convinge oamenii? 

Abilitatea de a convinge oamenii este importanta, insa nu si esentiala. Perceptia mea despre fenomenul leadership-ului este bazata pe relatia de influenta care este, de altfel, importanta si in orice alta sfera de activitate umana. Oamenii se influenteaza unii pe altii permanent in cadrul relatiilor lor cotidiene, doar ca la un moment dat unii oamenii sunt considerati drept lideri. Este important sa diferentiem fazele in care cineva este lider. Nu de fiecare data cind o persoana care nu se considera lider si nu este considerata drept lider nu indeplineste acest rol. Foarte des in societatea noastra liderul se asociaza cu o persoana care iese in fata, este observabila si considerata drept lider. O consecinta a acestui fapt este ca de multe ori leadership-ul este asociat cu autoritarismul, capacitatea de a-si impune vointa. Din punctul meu de vedere conceptul de lider nu implica aceste lucruri, nu este in mod necesar foarte vizibil.

 

Cit de importante sunt circumstantele in care activeaza un lider? 

Conceptul leadership-ului este axat pe trei elemente: liderul, aderentii si situatia, care de fapt genereaza relatia lider-aderent. Acest al treilea element este foarte important, deoarece intr-o situatie este cineva lider, in alta respectiv o alta persoana isi asuma acest statut.

 

De ce societatea are nevoie de lideri? 

Din punct de vedere evolutionist s-a demonstrat ca atunci cind persoanele formeaza anumite coalitii ele devin mai eficiente, pot sa realizeze scopurile lor. Respectiv si societatea umana presupune formarea de coalitii si existenta unor persoane care isi asuma un anumit rol pe care il numim lider. Aceasta este o forma eficienta de organizarea a oamenilor, dar nu este o forma batuta in cuie, ci flexibila.

  

Ce dificultati poate sa intilneasca un lider in procesul de exercitare a statutului asumat? 

In primul rind dificultati ce tin de relatia lui cu aderentii, valorile si mentalitatea acestora. Mai apoi unele ce tin de relatia lui cu situatia in care activeaza, daca el este adecvat  pentru o anumita situatie. O alta latura ar fi cea a capacitatilor personale de exercitarea a statutului sau. Toate aceste dificultati formeaza un cadru complex de mai multe planuri.

 

Liderul trebuie sa posede o verticalitate morala incontestabila pentru a nu influenta negativ societatea? 

Da, cred ca principiile etice in leadership sunt foarte importante. Unul din modulele pe care le predau este leadership-ul etic si acest domeniu este unul de mare interes pentru mine. Dimensiunea etica si valorica este foarte importanta in actiunile unui lider, deoarece foarte des anumite situatii pot sa duca la anumite atrocitati, daca vorbim de leadership-ul negativ in formele sale extreme. Este important ca liderul sa constientizeze dimensiunea valorica si sa respecte aceste valori.

 

Orice persoana poate sa devina lider? 

Exista multe abordari in acest domeniu referitor la intrebarea daca o persoana se naste lider sau poate sa devina lider pe parcursul vietii. Fiecare persoana are un anumit potential de lider pe care si-l poate dezvolta. Este important sa poti sa-ti asumi responsabilitatea pentru o anumita componenta a procesului de interactiune dintre mai multe persoane, deoarece leadership-ul tine de oameni. Este important ca liderul sa fie si un psiholog bun, sa poata sa-si inteleaga aderentii din mai multe aspecte: cel comportamental, psiho-moral, valoric si cel al abilitatilor.

 

Crezi ca liderul o persoana superioara celorlalti care trebuie sa-si ascunda superioritatea pentru a-si indeplini rolul? 

Exista mai multe teorii in acest domeniu. Una ar fi ca liderul trebuie sa fie o persoana cu capacitati extraordinare, ca, de exemplu, el este mai inteligent, are niste abilitati de comunicare mai bune, are capacitatea de a convinge oamenii. Deci daca ar fi ca un leader sa-si ascunda aceste calitati ar fi o actiune voluntara pe care eu nu o inteleg, pentru ca de ce ar trebui un om sa-si ascunda calitatile pe care le are. Desigur ca el nu trebuie sa le exagereze si sa agreseze alte persoane. Pe de alta parte sunt citeva teorii de leadership care afirma ca un lider se manifesta mai putin evident la prima vedere chiar daca are un rol foarte important.

 

Ce parere ai despre liderii locali daca ar fi sa facem o comparatie intre ei si cei de peste hotare? 

Exista anumite caracteristici la nivel de societati si modul in care ele difera in diferite parti ale lumii. De exemplu, societatea americana este mai mult axata pe rezultate imediate si persoana este mai mult incurajata sa devina lider, iar in regiunea tarii noastre mai mult se pune accentul pe trasaturi de personalitatea cum ar fi respectarea regulilor, procesul este mai important  decit rezultatele. E o dilema si pentru mine ar fi daca o persoana care este axata mai mult pe rezultate imediate este mai mult un lider decit o alta persoana focusata pe respectarea regulilor.

 

Cum raportezi cistigul de cauza la CEDO in dosarul inaintat de tine la calitatile tale de lider? 

Acest caz este o mare realizare a mea, deoarece eu am depus dosarul, am participat la evenimentele date, si am acceptat provocarea de a merge mai departe de fiecare data. Insa eu constientizez valoare avocatului meu, care a instrumentat cazul, a venit cu idei cu privire la modalitati de prezentarea a acestuia. Deseori ma gindesc la faptul ca daca aceasta persoana nu m-ar fi ajutat, poate ca liderul din mine nu se manifesta, si intreg cazul nu ar fi existat. Fiecare din noi are o valoare, insa trebuie sa constientizeze si eforturile altor oameni.

 

Cum am putea sa motivam generatia tinara din Moldova sa-si asume responsabilitatile de lideri si sa exercite acest rol? 

Motivatia foarte des vine prin comparatie. Foarte des modelele ajuta persoanele sa-si asume unele responsabilitati si sa aspire la ceva. Sunt unii care sunt motivati din interior, si altii care simt un imbold din modelele ce vin din exterior. Eu cred mai putin in modelele mari, ci mai mult in cele cotidiene, simple. Modelele de leadership cu care poti interactiona sunt foarte importante in procesul de schimbare si motivarea.

 

Ce mesaj ai avea pentru cititorii revistei PASS? 

E bine sa fiti lideri, dar si rolul de aderent este foarte important. Trebuie sa poti sa fii un aderent bun care sa identifici liderii si sa poti sa-i urmezi. Un aderent poate fi cu mult mai destept si abil in unele domenii decit liderul propriu zis, insa liderul este acela care isi asuma anumite responsabilitati sociale.

 

Interviu realizat de Mariana Ciobanu

Revista PASS (Publicatie de Atitudine si Spirit Social)

 

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.