"Activismul civic este o decizie pe care putem să ne o asumăm"





Anastasia_Pociumban

Cînd am văzut CV-ul intervievatei mele de astazi, aşa şi am exclamat: „Eşti foarte bravo şi se vede că eşti deşteaptă”! Acest lucru fiind confirmat şi anul trecut la concursul naţional pentru studenţi Bursa de Merit, unde ea a obţinut diploma de merit! În plus, a călătorit mult şi a susţinut o serie de training-uri pentru tineri nu doar din ţară dar şi din afara graniţelor ei. Vorbim astăzi cu Anastasia Pociumban, coordonatorul echipei naţionale de trainer şi responsabilă de dezvoltarea organizaţională la AIESEC Moldova. O tînără care are mereu zielele pline de tot felul de activităţi!

Primele activităţi de voluntariat au fost… răspunsurile la scrisorile lui Moş Crăciun! Liceul nostru colabora cu  “Clipa Siderală”, astfel am fost implicată în mai multe activităţi ai acestei organizaţii. Aşa am aflat că atunci cînd scrii o scrisoare destinată lui Moş Crăciun, Albei ca Zăpada sau altor membri ai familiei lor, scrisorile nu se pierd dar ajung la “Clipa Siderală”. Şi mereu li se oferă un răspuns. Cu aceste scrisori am început să mă implic în activitatea de voluntariat! În general, asociez activismul civic cu o decizie pe care putem să ne o asumăm… sau nu.

AIESEC presupune pentru mine oameni talentaţi care privesc lucrurile   din diferite perspective, oportunităţile şi provocările ce le înfruntăm.AIESEC a fost şi rămîne liderul global în dezvoltarea tinerilor lideri. Este un mediu de dezvoltare pentru tinerii care promovează leadership-ul prin intermediul proiectelor ce le organizează, bazate pe educaţie şi antreprenoriat. Stagiile de practică internaţionale şi oportunităţile de a fi membru al unei echipe sau coordonatorul ei, sunt elemente de top ale organizaţiei unde eu activez.

Bursa de Merit a fost pentru mine ceva foarte special.M-am bucurat enorm pentru că prin intermediul ei am putut să îmi îndeplinesc unele dorinţe frumoase. Nu ştiu dacă m-am aşteptat sau nu, dar cred că lucrurile frumoase se întîmplă în cel mai bun mod.

În loc de P.S. Anastasia a avut  multe roluri de trainer atît în ţară cît şi peste hotare. A fost coordonatorul comitetului de organizare al proiectului UpGreat,  facilitator la MidCo (Midlle  Conference, Ucraina , 2011),  a fost implicată şi proiecte împreună cu organizaţia Everychild , facilitator la New Horizons în Ucraina  şi lista poate continua. Nu putem decît să îi urăm baftă!

Iuliana Mămăligă

 

 

 




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo