AO „Pro Cooperare Regională” în parteneriat cu AO „CASMED” anunță lansarea Programului de Granturi Locale, derulat în cadrul proiectului „Angajarea cetățenilor și societății civile în procesul de luare a deciziilor și dezvoltare locală sustenabilă”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Programul de Granturi Locale își propune să abiliteze cetățenii prin participarea activă și constructivă în procesele de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor și deciziilor privind serviciile publice locale; informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la problemele legate de domeniile prestării serviciilor publice, eficiență energetică și mediu pentru a solicita acțiuni din partea autorităților publice, îndeplinind în același timp obligațiile lor ca clienți ai serviciilor publice locale.

Prin intermediul Programului de Granturi Locale se va oferi suport financiar și tehnic pentru cel puțin 25 OSC-uri de nivel local din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova pentru susținerea ideilor inovative de dezvoltare socio-economică durabilă a comunităților locale, în concordanță cu necesitățile cetățenilor, în patru domenii prioritare: infrastructură pentru apă și canalizare, gestionarea deșeurilor, eficiența energetică, mediu și schimbările climatice.

Concursul este adresat Organizațiilor Societății Civile de nivel local (OSC). Grupurile de inițiativă de nivel local sunt încurajate să depună dosarul în parteneriat cu organizațiile înregistrate.

Raioanele eligibile pentru participare la apel sunt: Briceni, Ocnița, Edineț, Soroca, Dondușeni, Drochia, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Florești, Sîngerei și municipiul Bălți.

 

Suma totală a Programului de Granturi Locale constituie 750.000 euro. Se vor acorda trei tipuri de granturi, respectiv, cu valoare estimativă de:

  • Granturi mici până la 10.000 euro;
  • Granturi medii până la 30.000 euro;
  • Granturi mari până la 50.000 euro.

Termenul limită de prezentare a propunerilor de proiect este:

  • 26 decembrie 2019, ora 17:00 pentru Granturi mici;
  • 31 ianuarie 2020, ora 17:00 pentru Granturi medii și mari.

Pentru OSC-urile care intenționează să participe la Programul de Granturi Locale vor fi organizate Sesiuni de Informare, după cum urmează:

  • Miercuri, 20 noiembrie 2019, mun. Edineț, începând cu ora 9:20, în sala de ședință din incinta Primăriei (str. Octavian Cirimpei, 30);
  • Joi, 21 noiembrie 2019, mun. Bălți, începând cu ora 9:20, în sala de conferință din incinta hotelului Vispas (str. Ștefan cel Mare ½);
  • Vineri, 22 noiembrie 2019, or. Soroca, începând cu ora 9:20, în sala de conferință din incinta Incubatorului de Afaceri ( str. Kogălniceanu Mihail, 9).

Pentru a participa la Sesiunile de Informare, Vă rugăm să confirmați prezența la adresa: casmed.eusuport@gmail.com, la tel.: /+373/ 231 2 76 74, sau utilizând formularul de înregistrare: https://bit.ly/35QpCXf.

Termenul limită de înregistrare la Sesiunile de informare: 21 noiembrie.

Cheltuielile de transport ale participanților la Sesiunile de Informare NU vor fi rambursate.

Detalii despre procedura de selectare și depunere a dosarului pot fi accesate pe paginile: www.eu4civilsociety.md; www.procore.md; www.casmed.md.


Ajută-ne să distribuim acest articol: