hackathon

Student la Drept pentru o zi

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Asociația Studenților în Drept din cadrul Facultății de Drept, USM te invită la "Student la Drept pentru O Zi" ediția a III-a, care se va desfășura la data de 14 mai, ora 10:00 în incita Facultății de Drept, USM. Proiectul este dedicat celor care vor să îşi urmeze traseul profesional într-o instituţie de învăţămînt superior. Scopul pe care îl urmărim prin organizarea acestui eveniment este de a facilita accesul la informaţie al elevilor în ceea ce priveşte instituţia în care urmează să îşi facă studiile absolvenţii, dar şi promovarea imaginii Facultăţii. Evenimentul va cuprinde prezentarea generală a Facultăţii, atât sub aspect istorico-evolutiv, cât şi din perspectiva corpului didactic universitar, panel de discuţii cu studenţii care au obţinut performanţe deosebite în domeniu, vizita la instituții publice, dar şi partea de integrare, în care absolvenţii vor avea posibilitatea să asiste la cursuri şi seminare care se desfăşoară conform Planului de Studii al Facultăţii. Și pentru că profesiile juridice cultivă întotdeauna măiestria de a lua o decizie fermă, este indispensabil să prinzi curajul și entuziasmul necesar și să mergi la Facultatea în care Deciziile se simt ca la ele acasă!
Fii și tu Student la Drept pentru o zi!
Facultatea de Drept este în așteptarea noilor studenți!

Alte articole de acest autor:



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.