Cum folosim podcasturile pentru a crea un nou tip de conținut

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită jurnaliștii la o discuție pe tema: „Cum folosim podcasturile pentru a crea un nou tip de conținut”. Discuția va fi moderată de Dumitrița Holdiș de la Centrul pentru Media, Date și Societate a Universității Central Europene din Budapesta.
 
Jurnaliștii vor afla de la o expertă în domeniu ce presupune conceptul de podcast, cum a evoluat industria de podcasting din Statele Unite și Europa, ce modele de podcast sunt folosite de publicații precum The Guardian, The New York Times, de presa din Europa de Est și, nu în ultimul rând, care este utilitatea podcasturilor pentru presa din Republica Moldova.

De asemenea, participanții vor afla cum pot folosi podcasturile pentru a crea noi tipuri de conținut, care să-i ajute să-și extindă audiența sau să exploreze noi platforme de distribuție.

Întâlnirea va avea loc pe 4 decembrie 2018, între orele 18:00-19.30, în incinta Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu din Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 148. Vă recomandăm să va înregistrați din timp, completând acest formular: https://goo.gl/ErwA68

Dumitrița Holdiș este manager pentru Sound Relations, un proiect care a introdus studiile de sunet și practica audio la Universitatea Central Europeană. A absolvit sociologia, iar de doi ani este instructor în podcasting. Lucrează la proiecte de cercetare care studiază sistemul media din România și din regiunea Europei de Est.

Evenimentul face parte dintr-o serie de întâlniri dintre jurnaliști și dezvoltatori IT sau experți media, organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și implementat de Internews. Scopul acestora este de a facilita interacțiunea dintre jurnaliști și consumatorii de media, prin intermediul inovațiilor.  





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.