Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţilor organizaţiilor societății civile prin crearea unui Serviciu de Suport Instituțional pentru OSC şi ca urmare creşterea rolului sectorului asociativ în implementarea politicilor publice la nivel local şi regional.

Echipa de proiect îşi propune să dezvolte cunoştinţele şi abilităţile organizaţiilor societății civile selectate prin intermediul unui program de dezvoltare a capacităţilor, format din patru module de instruire:

  1. Advocacy și relații publice;
  2. Managementul proiectului;
  3. Colectare de fonduri;
  4. Dezvoltare comunitară participativă. 

Concomitent cu activitatea de instruire organizațiile selectate vor beneficia de consultanță în scrierea cererii de finanțare către diverși donatori și atagerea investițiilor la nivel local în baza unui plan operațional de activitate elaborat pentru fiecare ONG.

Activitățile de instruire vor fi urmate de implicarea reprezentanţilor societății civile în realizarea unor sarcini și proceduri practice specifice dezvoltării comunitare participative, care în rezultat vor contribui la creșterea rolului ONG-lui în comunitate.

Criteriile de selecție a beneficiarilor proiectului sunt următoarele:

  • ONG de nivel local sau regional, înregistrat în Republica Moldova care își desfășoară activitatea în raioanele: Sângerei, Făleşti, Florești, Râşcani, Glodeni, Soroca, Dondușeni, Edineț, Briceni, Ocnița;
  • ONG-uri cu experiență redusă în atragerea investițiilor la nivel local;
  • Experiența pozitivă a organizației în mobilizarea cetățenilor va constitui un avantaj;
  • Interesul şi motivaţia organizației pentru activitățile proiectului.

Organizaţiile interesate pot prezenta dosarul care va include:

- CV-ul organizaţiei;

- Scrisoare de intenție/motivație din partea organizației.

Dosarele complete vor fi prezentate în formă electronică la adresa de

e-mail a proiectului: suportong@gmail.com până la data 16 decembrie 2019, orele 18:00.
 

Pentru detalii şi informaţii suplimentare puteți contacta echipa de proiect:

Plugaru Aliona (069328457) – Manager proiect;

Buzuleac Stela (069127895) – Coordonator proiect.

ONG-urile selectate vor fi contactate prin telefon şi e-mail până la data de 19 decembrie 2019.

Acest proiect este finanțat din sursele Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Conținutul anunțului este responsabilitatea exclusivă a Proiectului „Crearea Serviciului de suport instituțional pentru organizațiile societății civile din Regiunea de Nord a Republicii Moldova”, și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


Ajută-ne să distribuim acest articol: