Studenții de la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul și cei de la colegiul „Iulia Hașdeu” au oportunitatea de a dezvolta o carieră IT direct în regiunea lor. Pentru prima dată, experți ai companiei Allied Testing Moldova instruiesc și ghidează tinerii care au ales specialitățile IT să însușească o profesie prestigioasă, cum este cea de inginer QA și să-și pună bazele pentru un job în acest domeniu, în cadrul unui internship dedicat la ei acasă. Programul se desfășoară în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.
Pe durata stagiului, tinerii au posibilitatea de a-și consolida și de a-și pune în practică cunoștințele, iar la finalul programului să obțină un job în cadrul unei companii de profil.
Îți prezentăm 5 beneficii ale unor astfel de programe pentru participanți:
În total, programul va dura 5 săptămâni, perioadă în care participanții au posibilitatea să-și consolideze cunoștințele și să pună în practică informațiile acumulate în domeniile: Programare Java, Testare Software, Automatizare servicii Web și UI automatizare.
La finalul programului, participanții vor primi certificate de absolvire care să ateste cunoștințele acumulate în cadrul cursului.
Despre „EU4Moldova: Startup City Cahul”
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină, în special, dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, oferind, de asemenea, oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Centre, iar un grup numeros de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune.