IREX Europe anunță concurs de selecție a unui consultant / unei consultante în domeniul Mass-media și campanii

Distribuie prietenilor:


DESPRE NOI

IREX Europe este o organizație non-guvernamentală și non-profit cu sediul în Franța ce implementează programe inovative pentru promovarea drepturilor omului și consolidarea educației mediatice și mass-media independente. IREX Europe susține și încurajează parteneriatele cu organizațiile de dezvoltare locală cu scopul de a spori capacitatea și sustenabilitatea acestora, precum și de a contribui la procesul de democratizare și dezvoltare prin instruiri, parteneriate, educație, cercetare și programe de granturi.

 

“Dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile” este un proiect regional implementat de IREX Europe și finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să consolideze organizațiile societății civile și să îmbunătățească capacitatea lor operațională și organizațională, inclusiv prin evaluarea organizațională, instruirea internă și oferirea de granturi mici.

 

DESPRE TINE

În cadrul proiectului, IREX Europe este în căutarea unui consultant / unei consultante în domeniul Mass-media și campanii care va oferi consultanță și instruire organizațiilor societății civile (OSC), inclusiv pentru dezvoltarea campaniilor sociale și acțiunilor de advocacy. Consultantul/a poate reședința oriunde în Republica Moldova. Totodată, serviciul de consultanță poate implica și deplasări naționale pentru a oferi suport și instruiri OSC-urilor. 

Responsabilități:

  • Instruirea și consilierea OSC-urilor care doresc să implementeze campanii sau activități de advocacy;
  • Coordonarea activităților cu echipa de proiect locală (Project Manager și Grant Manager) și informarea constantă a acesteia cu privire la evoluția granturilor;
  • Elaborarea și prezentarea rapoartelor de activitate.

Cerințe și abilități:

  • Studii superioare (licență / masterat) în jurnalism, Mass-media, drepturile omului, dezvoltare, relații internaționale sau alte domenii relevante și / sau combinația echivalentă de studii și experiență profesională;
  • 5 ani experiență în domeniul Mass-media, campanii și / sau advocacy;
  • Cunoașterea sectorului organizațiilor societății civile din Republica Moldova;
  • Abilitatea de a lucra în mod independent și conform unui program flexibil;
  • Cunoașterea avansată a limbii române, abilități excelente de comunicare;
  • Cunoașterea limbii ruse și / sau engleze va constitui un avantaj, dar nu este esențială.

Este important ca consultantul/a să aibă o atitudine tolerantă și deschisă față de toate grupurile sociale și să nu discrimineze, indiferent de sexul, orientarea sexuală, vârsta, etnia, sănătatea și alte identități / caracteristici ale persoanelor și grupurilor. IREX Europe promovează și susține toleranța, respectul și egalitatea.

Termeni și condiții de activitate:

Consultantul/a în domeniul Mass-media și campanii va fi angajat/ă prin contract de prestare servicii. 

 

Cum poți aplica:

Persoanele interesate pot trimite dosarul de aplicare la următoarea adresă de e-mail: moldova-csocd@irexeurope.eu cu subiectul “Consultant/ă media și campanii”. 

Dosaru de aplicare va conține:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivație;
  • Rata de consultanță zilnică

Termenul limită de depunere a candidaturilor este 7 iulie 2020

Cererile incomplete sau trimise după data limită nu vor fi admise.

Persoanele pre-selectate vor fi contactate pentru interviu.

 

Disclaimer: IREX Europe este responsabilă de conținutul acestui document și în el nu se reflectă neaparat opinia Uniunii Europene.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet