Călătorește, învață și fii voluntar în Italia, Grecia și Spania

Pentru a avea o vară cât mai dinamică și reușită, AVI-Moldova îți recomandă să alegi una din cele 3 tabere de lucru organizate în cadrul rețelei Service Civil International, care se vor desfășura în trei țări diferite din Sudul Europei. Devino voluntar AVI-Moldova și poți petrece 10-14 zile în Italia, Grecia sau Spania, pentru a descoperi și cunoaște istoria, cultura și populația acestor națiuni.

Nu ezita să beneficiezi de propunerile noastre, înscriendu-te la taberele de lucru prezentate mai jos.

Italia (Ancona), 30 iunie - 11 iulie 2017

„Festival for the Freedom of the Peoples” - tabăra de lucru va permite voluntarilor să savureze de festivalul specific Anconei „Festa per la Liberta dei Popoli”, organizat de ONG-ul local. Tot aici, voluntarii vor studia despre interculturalitate, coexistență, solidaritate, pace și non-violență, în același timp ridicându-și nivelul de cunoaștere a limbii engleze.

Activitățile voluntarilor:

  • Voluntarii se vor implica în activitățile organizatorile pentru festival, precum să aranjeze mobilierul restaurantului, să ajute la bucătărie, să împartă flyere ș.a.;

  • Cooperarea cu membrii ONG-ului local.

Condiții de participare:

  • Vîrsta de la 18-99 ani;

  • Cunoașterea limbii engleza;

  • Cunoașterea limbii italiene este un avantaj;

  • Motivație, curiozitate și responsabilitate.

Grecia (Thessaloniki), 10 iulie - 20 iulie 2017

„REcapturing the history” - tabăra de lucru din Grecia vine cu oportunități de studiere și aprofundare în istoria Greciei și anume a orașului Thessaloniki, acesta fiind unul din cele mai bogate orașe prin istoria refugiaților și migranților săi. Tabăra oferă voluntarilor să cunoască despre incluziunea socială, care astăzi duce la reducerea stabilității comunității locale și instabilitatea economică. Scopul principal al taberei de lucru este de a face legătură între trecut și prezent și a promova pacea între popoare.

Activitățile voluntarilor:

  • Voluntarii vor colecta date despre refugiații și victimile Războiului din 1922, celui de-al II-lea Război Mondial, cât și din războaiele actuale;

  • Vor asculta și afla despre istoriile migranților;

  • Vor colecta fotografii și video pentru face un raport la finalul taberei.

Condiții de participare:

  • Vîrsta de la 18-99 ani;

  • Cunoașterea limbii engleze;

  • Cunoștințe și interes în domeniul istoric;

  • Abilități de fotografiere sau filmare.

Spania (Catalunya), 02 iulie - 16 iulie 2017

„Summer Fun for Social Inclusion” - în Spania găsești copii și adolescenți care sunt gata să învețe împreună cu tine despre incluziunea socială în rândul copiilor, despre educație și timp liber. Voluntarii vor organiza activități distractive, dar, în același timp, și cu elemente de educative, fiind o formă informală în educare cu aspecte pozitive și de îmbogățire a potențialului sport, creativ și cultural.

Activitățile voluntarilor:

  • Voluntarii vor ajuta la promovarea distracției și învățării eficiente în rândul copiilor și tinerilor;

  • Vor participa la curse de ciclism, alpinism;

  • Vor organiza dansuri, excursii, picnic-uri.

Condiții de participare:

  • Vârsta de la 18-99 ani;

  • Cunoașterea limbii engleze (cunoașterea limbii spaniole este un avantaj);

  • Cunoștințe și experiență în activități socio-culturale și comunicare cu copii;

  • Ocupații în sport, dans, artă.

Dacă ai ales deja una din tabere, poți trimite un mesaj la adresa [email protected] și vei afla care este procedura de aplicare.

Taxa de participare la tabere este de 50 de euro. La fel costul drumului este achitat de voluntar.

freedom 2218616 1920

Sursa foto: pixabay.com

 

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md

Find us on Google+
Google