Urmareste-ne pe LinkedIn

Solicitare de oferte pentru contractarea serviciilor de traducere scrisă din limba română în limba engleză

Asociația Națională a Bolnavilor de Tuberculoză din Republica Moldova ”SMIT” (Societatea Moldovei impotriva Tuberculozei) este o organizație apărută ca rezultat al necesității de consolidare și protecție a drepturilor persoanelor cu tuberculoză. Membri ai asociației pot deveni persoanele cu tuberculoză, membrii familiilor acestora, cadre medicale, voluntari care desfășoară activități în beneficiul comunității afectate și, bineînțeles, oricare cetățean care recunoaște și susține obiectivele Asociației.

Prezenta solicitare de oferte pentru achiziția serviciilor de traducere scrisă este desfășurată în contextul proiectului „Împreună în răspunsul la Tuberculoză”, desfășurat cu susținerea Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate. Sursele sunt alocate de către Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, prin programul regional EECA (TB-REP). Oferta este destinată persoanelor juridice.

Lucrările propuse spre traducere prezintă două studii elaborate în primul an de activitate al programului în Republica Moldova (2016) (LINK), unul dintre studii fiind focusat pe “Impactul spitalizării îndelungate asupra vieţii psiho-sociale a pacientului”, altul pe „Evaluarea nivelului de satisfacţie a pacienţilor cu tuberculoză în raport cu serviciile medicale și sociale acordate pe perioada tratamentului”.

Volumul total estimat pentru traducere constituie 120 pagini standard (o pagină standard conține 1800 semne fără spații).

Termenul limită de executare a comenzii – 30 noiembrie 2017.

Criterii de selecție:

  • Oferta tehnică – experiența de activitate în domeniu, portofoliul de clienți, 1-2 mostre de lucrări cu specific din domeniul social/sănătate, traduse din română în engleză și viceversa, etc. Oferta tehnică trebuie să conțină, la fel, proba de traducere în limba engleză a fragmentului preselectat AICI.
  • Informația despre companie (copia certificatului de înregistrare, denumirea, adresa, datele de contact, persoana responsabilă, etc.).
  • Oferta financiară – costurile vor fi exprimate per pagină convențională (1800 de caractere cu spații) în MDL, cota TVA 0%. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după prezentarea ofertelor. 

Oferta  trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la adresa [email protected] cu subiectul „Servicii de traducere din română în engleză, studii tuberculoză”.

Informații adiționale puteți solicita prin e-mail, la adresa: [email protected]

Termenul-limită de depunere a ofertelor în concurs este 15 octombrie 2017, ora locală 17:00.

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md