În Republica Moldova s-a desfășurat cea de a IV-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social



Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social este evenimentul anual dedicat promovării și dezvoltării economiei sociale în Republica Moldova. Ediția de anul acesta, organizată pe 27 noiembrie 2018, la Centrul de Training EcoVisio (sat. Rîșcova, r. Criuleni) și-a propus ca generic să exploreze, în cadrul unei mese rotunde, mecanismele de finantare guvernamentala directa pentru intreprinderile sociale, să analizeze modele de politici si practici europene, dar și să identifice soluții viabile pentru Republica Moldova. Astfel, evenimentul, organizat de Asociația obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Asociația obștească „EcoVisio”, a întrunit la aceeași masă rotundă atât reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, donatori, precum și autorități publice și experți internaționali din Austria și Armenia.

Menționăm că, în noiembrie 2017, Parlamentul a votat Legea 223 care reglementează domeniul antreprenoriatului social în țara noastră, iar Articolul 36, indice 5, stipulează măsurile de sprijin şi încurajare a antreprenoriatului social. În acest context, participanții la eveniment au fost antrenați în discuții fructuoase și au reușit să analizeze în detalii următoarele subiecte-cheie:

  • finanțarea startup-urilor pentru dezvoltarea capacităților întreprinderilor sociale;
  • finanțarea întreprinderilor sociale de inserție pentru crearea locurilor de muncă și formarea/ reabilitarea profesională a persoanelor din categorii devaforizate;
  • contractele de achiziții publice rezervate întreprinderilor sociale.

Participanții și-au propus, drept consecințe ale conferinței din acest an, să întreprindă următorii pași în vederea ameliorării mecanismelor de finanțare guvernamentală și dezvoltare a întreprinderilor sociale:

  • Crearea unui grup de lucru, cu implicarea mai multor actori interesați;
  • Organizarea atelierelor de lucru, cu participarea experților din domeniu;
  • Analiza programelor de finanțare existente, din perspectiva oportunităților, a lecțiilor învățate;
  • Elaborarea conceptului privind programele de finanțare;
  • Acțiuni de sensibilizare a părților interesate asupra Legii 105 din 14.06.2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă;
  • Valorificarea practicilor existente în materie de inserție socială, prin organizarea vizitelor de studiu și a seminarelor de instruire;
  • Elaborarea unui set de indicatori de rezultat/ performanță și impact pentru întreprinderile sociale;
  • Organizarea sesiunilor de informare pentru autoritățile publice responsabile de achiziții;
  • Informarea părților interesate despre noile modificări ale Legii 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice;
  • Instituirea cadrului normativ secundar, cu implicarea societății civile, privind mecanismul de aplicare a noilor prevederi ale Legii privind achizițiile publice.

Amintim că evenimentul a fost posibil cu susținerea generoasă a IM Swedish Development Partner, Ambasadei Suediei la Chișinău și a Biroului Atașatului Special pentru Muncă, Afaceri Sociale, Sănătate și Protecția Consumatorilor din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău.