Noua componență a Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic și-a început activitatea

Ajută-ne să distribuim acest articol:

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării  promovează  politici și practici  prin care susține participarea elevilor în procesul de luare a deciziilor la diferite niveluri. Suntem deschiși la toate sesizările, la toate cercetările și studiile realizate de copii și tineri în legătură cu respectarea drepturilor lor”, este mesajul adresat membrilor Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic (CNE ÎPT) de către Angela Cutasevici, Secretara de stat în domeniul educației, la deschiderea primei ședințe a consiliului din acest an de studii.

Cei 35 de tineri și tinere s-au întrunit la Chișinău, în perioada 13-15 septembrie 2018, cu scopul de a stabili prioritățile consiliului pentru anul de studii 2018-2019 și pentru a analiza prevederile dreptului la educație și modalitățile prin care își pot face vocea auzită în școală și la nivel național. 

 „Atât școala, cât și ministerul trebuie să ceară opinia elevilor, trebuie să-i încurajeze să vorbească despre viața lor. Este firesc să fim consultați; școala este pentru noi și doar noi putem spune în ce măsură aceasta ne ajută să ne dezvoltăm”, menționează consiliera Adelina Mărăndici.

Despre modalitățile prin care elevii se pot face auziți și pot participa la luarea deciziilor, începând cu școala, și despre alte drepturi ale elevilor, consilierilor le-a vorbit Rodica Josanu, șefa Secției juridice a Ministerului Educației, Culturii și Cercetări.

„Fiecare subiect pe care vreți să îl puneți în discuție are un anumit parcurs în instituție. Fiind delegați de Consiliul elevilor, puteți să participați la Consiliul profesoral, unde se discută problemele educaționale, la Consiliul de administrație, unde se discută aspecte administrative. Pe lângă acestea, aveți dreptul să fiți parte a comisiei de cazare, a comisiei locatarilor din cămin și a comitetului părintesc”, explică Rodica Josanu.

Până la următoarea întâlnire, consilierii și-au propus să colecteze informații despre asigurarea și respectarea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ.

„Vom face interviuri și chestionare pentru elevi, în care îi vom întreba despre dotarea și amenajarea sălilor de clasă, a celor de sport, a laboratoarelor și atelierelor. Vom colecta informații despre condițiile de igienă și sanitație și despre respectarea regulilor de siguranță în școli”, spune Eduard Groza, membru al consiliului.


Cei 35 de  tineri au fost selectaţi în urma concursului național, desfăşurat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în perioada martie-mai 2018. Actuala componenţă este formată din 20 de fete şi 15 băieţi, reprezentanţi ai 18 şcoli profesionale, 13 colegii și 4 centre de excelență. 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ,,Artico”, Asociația Educație pentru Dezvoltare, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) și Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED), susține activitatea CNE ÎPT pentru a asigura dreptul la opinie și libera exprimare a elevilor.

Consiliul reprezintă o platformă prin care elevii pot să-și facă vocea auzită referitor la toate aspectele vieții școlare. Totodată, consiliul este un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia elevilor în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor educaționale.

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.