Inspecția tehnică în Moldova a devenit o formalitate și nu răspunde adecvat obiectivelor de siguranță rutieră și protecția mediului înconjurător



Verificarea și aplicarea corespunzătoare a emisiilor în cadrul Inspecției Tehnice Periodice (ITP) și includerea impozitului rutier în costul combustibilului sunt soluțiile actuale care vor permite să avem un mediu curat pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Aceasta este una din concluziile notei analitice, elaborate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care vine cu recomandări privind aprobarea unui nou Regulament ITP.

Potrivit autorului documentului, Stanislav Ghilețchi, în anul 2017 în cadrul Inspecției Tehnice periodice s-au înregistrat zero cazuri de interzicere a exploatării vehiculelor și doar 6% din cazuri în care s-a acordat termenul de până la 30 de zile pentru înlăturarea neajunsurilor. Totodată, în perioada 2013-2017, din totalul de 2.5 milioane de autovehicule supuse ITP nu s-a înregistrat nici un caz de interzicere a exploatării vehiculului.

Cifrele prezentate de analiștii IPRE sunt surprinzătoare pentru că în Republica Moldova 83% din parcul rulant are o vârstă de peste 11 ani, dintre care 50% are o vârstă de peste 20 de ani. Spre comparație, în Germania, pentru autovehiculele de peste 9 ani, în 41% din cazuri se înregistrează deficiențe minore, iar în 31% deficiențe majore, iar în Marea Britanie, în anul 2017, rata de faliment la inspecția tehnică periodică a fost de 35%.

O altă problemă identificată de IPRE este faptul că rata extrem de joasă de depistare a defecțiunilor tehnice confirmă faptul că în schimbul unei sume de bani, inspectorii stațiilor tehnice eliberează raportul de inspecție tehnică periodică.

„Inspecția tehnică în Moldova a devenit o formalitate și nu răspunde adecvat obiectivelor de siguranță rutieră și protecția mediului înconjurător și în multe cazuri aceasta se efectuează cu abateri. În 2016 Guvernul a început elaborarea unui nou regulament al ITP care ar trebui să remedieze deficiențele constate și să transpună principalele prevederi ale Directivei Europene. Deși inițial Regulamentul trebuia aprobat pe parcursul anului 2017, în conformitate cu PNAIAA 2017-2019, Guvernul a extins termenul cu un an,  până la sfârșitul lui septembrie 2018”, a menționat Stanislav Ghilețchi.

În contextul aprobării noului Regulament ITP, IPRE recomandă Guvernului următoarele:

  1. Anularea plății impozitului rutier la ITP și includerea acestuia în costul combustibilului;
  2. Integrarea prevederilor de mediu în politica din domeniul transporturilor prin stabilirea conținutului maxim admisibil al elementelor toxice în gazele de eșapament;
  3. Interzicerea exploatării autovehiculelor care nu au filtrul de particule diesel;
  4. Creșterea periodicității pentru ITP obligatoriu, conform prevederilor Directivei Europene 4:2:2:2 (tabelul 2). Autovehiculele mai vechi de 10 ani sunt mult mai susceptibile de a fi într-o stare tehnică mai proastă decât cele până la 10 ani;
  5. Combaterea corupției din tot sistemul de inspecție tehnică periodică, prin identificarea atât a șoferilor care oferă mită, cât și a inspectorilor care în mod intenționat găsesc defecte pentru a solicita mită;
  6. Responsabilizarea experților de inspecție tehnică și stațiilor de inspecție tehnică prin stabilirea răspunderii în cazul constatării încălcării legislației cu privire la ITP.

Pentru mai multe detalii consultați documentul sau contactați direct autorul: Stanislav Ghilețchi, analist IPRE, stas.ghiletchi[at]ipre.md.

Menționăm că analiza a fost elaborată  în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia KAS.