Jurnalismul comunitar: identitatea unei localități prin pagini de ziar

Ajută-ne să distribuim acest articol:

POZAUltimul curs din orar i-a transportat pe studenții ȘSAJ tocmai în satul Selemet din raionul Cimișlia. Scopul vizitei a fost documentarea și, în final, realizarea unui ziar despre și pentru sătenii acestei localități. Cei care i-au ajutat pe tinerii jurnaliști să descopere spiritul Selemetului au fost instructorii Petru Macovei și Angela Ivanesi. În acest an, alături și împreună cu discipolii noștri au lucrat mai mulți tineri, studenți la o școală de jurnalism din Germania.

Pentru realizarea ziarului - de la concept și până la tipar -, discipolii ȘSAJ au avut la dispoziție doar șase zile. Prima zi a fost una introductivă. Studenții au discutat cu Pentru Macovei despre specificul jurnalismului comunitar, au aflat prin ce se deosebește acesta de celelalte genuri mass-media, au vorbit despre particularitățile unei localități și au ales, prin vot, echipa redacțională. Pe post de redactor-şef a fost numit Andrei Cebotari. Funcția de editoră i-a revenit Georgetei Fânaru, iar Elena Rotari a fost desemnată ca machetatoare, ea fiind responsabilă de aranjarea cât mai originală a materialelor în pagină. Ceilalți studenţi au jucat rolul unor reporteri şi au avut de realizat câte două materiale.

A urmat una dintre cele mai complicate, dar și mai interesante și memorabile etape ale cursului - deplasarea în localitate. Acolo, tinerii jurnaliști au avut la dispoziție câteva ore, timp în care au discutat cu primara din localitate, au vizitat muzeul, grădinița și școala - totul, căutând subiecte interesante. Au urmat două zile de muncă de redacţie în care, sub supravegherea atentă a instructorilor, studenţii au scris, editat şi machetat articolele. Într-un final, ziarul „Tezaurul” a fost trimis la tipografie. În cele opt pagini sunt oglindite șaisprezece istorii de viață ale oamenilor simpli, păstrători de istorii și cu povești inedite din Selemet.

După ce și-au văzut rezultatul muncii proaspăt scos de sub tipar, studenții ȘSAJ au analizat, împreună cu instructorul, greșelile făcute, dar și reușitele lor. Petru Macovei i-a felicitat pentru străduința pe care au depus-o și a subliniat cât de importantă este munca de echipă. „Mergeți mai mult prin sate, scrieți mai mult despre oameni și nu uitați de responsabilitatea socială pe care o aveți”, a spus el. Apoi, tradițional, au revenit cu toții la Selemet, pentru a le împărţi sătenilor ziarul scris în exclusivitate despre şi pentru ei. Iar aceștia s-au arătat fericiți și mândri de faptul că anume istoriile lor se regăsesc în singurul ziar al localității.

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.