Editorii de presă scrisă și online sunt invitați să vină cu propuneri privind dezvoltarea mass-media

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Pe parcursul lunii aprilie 2018, Asociația Presei Independente (API) va organiza câteva focus-grupuri cu reprezentanții presei naționale și regionale în scopul identificării problemelor și a potențialelor soluții pentru dezvoltarea mass-mediei tipărite și online din Republica Moldova.

Experți și experte API vor studia legislația europeană în domeniul acordării beneficiilor pentru dezvoltarea mass-mediei tipărite și online și vor identifica bune practici care pot fi implementate în Republica Moldova.

În cadrul proiectului se planifică redactarea unor amendamente legislative pentru dezvoltarea mass-mediei tipărite și online, dezbaterea acestora la şedinţele subgrupului nr. 7 „Facilităţi fiscale pentru mass-media” din cadrul Grupului de Lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media, creat de către Parlamentul Republicii Moldova. Ulterior, Grupul de Lucru va expedia propunerile Parlamentului pentru înregistrare și examinare. Conform declaraţiilor anterioare ale conducerii Parlamentului, toate propunerile Grupului de Lucru vor fi examinate până la sfârşitul sesiunii de primăvară-vară 2018.

Proiectul de susţinere a activităţii subgrupului nr. 7 „Facilităţi fiscale pentru mass-media" este finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.

Editorii din presa scrisă şi presa online care doresc să participe la focus-grupuri pot să se înregistreze sau să transmită sugestiile lor la adresa electronică [email protected]

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.