Cât de egali sunt bărbatul și femeia în fața lui Dumnezeu?



„Femeia trebuie să se teamă de bărbat” -  este o expresie des întâlnită în unul dintre cele mai importante ritualuri în religia ortodoxă - Taina Cununiei. Textul care binecuvântează legătura pe viață dintre miri trezește însă anumite semne de întrebare în legătură cu egalitatea dintre femei și bărbați.

Alte practici care favorizează inferioritatea femeii este interdicția de a intra în lăcașele de cult în timpul ciclului menstrual și în perioada lăuziei. O altă regulă bisericească ține de faptul că femeia nu poate participa la botezul copilului ei, deoarece e considerată impură din punct de vedere fiziologic.

Specialiștii în materie de norme ale creștinismului ortodox, susțin că aceste reguli trebuie schimbate, în favoarea apropierii oamenilor de biserică. Tot ei dau exemplul unor confesiuni mai progresive în care egalitatea dintre bărbați și femei este aplicată în mod cotidian. Mai multe la acest subiect aflați în noul episod al emisiunii “Împărțit la doi”.

Vă reamintim că, începând cu luna aprilie, CJI realizează ciclul de emisiuni „Împărțit la doi”, prin intermediul căruia își propune să aducă în atenția publicului larg multiple aspecte ale problematicii de gen și să prezinte modele pozitive de implicare a femeilor și bărbaților în diverse sfere ale vieții. Toate emisiunile realizate până acum pot fi  găsite pe portalul CJI, www.moldova-azi.md, la rubrica Emisiuni.

Emisiunile „Împărțit la doi” sunt realizate în cadrul Campaniei „Presa echilibrează genul!” implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.