Știri și Comunicate ONG din Moldova

Tinerii bicicliști din Hîncești s-au întrecut pe drumul de ocolire recent construit ce asigură accesul la două trasee naționale

1

Lucrările de construcție a drumului de ocolire din orașul Hîncești au fost finalizate. Autoritățile din Hîncești au organizat cu această ocazie o completiție a tinerilor bicicliști unde copiii din oraș s-au întrecut pe drumul nou construit. La finele cursei cei mici au fost serviți cu înghețată și încurajați să practice un mod sănătos de viață.

Membrii Comisiei de recepție finală a lucrărilor de reconstrucție a drumului de ocolire de la Hîncești s-au întrunit astăzi, 11 iulie, la Hîncești, pentru a examina lucrările executate în cea de-a II-a etapă a proiectului regional „Dezvoltarea atractivității economice în sectorul cu potential industrial regional a orașului Hîncești prin construcția capitală a drumului de ocolire".

Aici s-au executat lucrări de construcție a drumului, instalare a bordurei și amenajarea trotuarului, precum și lucrări de terasament cu aplicarea marcajului rutier și instalarea indicatoarelor rutiere.

"Construcția acestui sector de drum a fost finanțată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Scopul a fost de a asigura accesul la traseele naționale, dar și de a  construi un drum de ocolire pentru cei care se deplasează spre punctul de trecere a frontierei. Circa  26 mii de cetățeni  vor beneficia de acces confortabil la drumul republican  R3  și R34, în special sute de șoferi care se deplasează  zilnic spre postul vamal Leușeni. Trebuie să știți că orice proiect realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor are obiectivul de a construi viitorul acasă", a precizat ministrul  Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cadrul evenimentului. 

Participanții la ședința de astăzi au stabilit că toate lucrările au fost executate cu respectarea proiectului tehnic și normelor naționale și internaționale de calitate.

Astăzi a fost semnat procesul verbal de recepție finală după ce la data de 15 iunie curent a fost organizată recepția la terminarea lucrărilor.

Amintim că la sfărșitul anului 2015 au fost recepționate lucrările realizate în cadrul Etapei I a aceluiași proiect. Aici au fost realizate lucrări de reparație a unui segment cu lungimea de circa un km de drum prevăzut în cadrul primei etape a proiectului prin care se asigură îmbunătăţirea accesului spre drumul republican Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabeasca  R3 și Chișinau-Leova R34, care îndeplineste o funcţie deosebită ca drum de ocolire a transportului din direcţia Basarabeasca către direcţia Cahul, Chișinau şi cel mai important către Europa  prin Vama Leușeni.

Prin construcția drumului de ocolire traficul naţional şi internaţional se transferă în afara centrului urban, contribuie la dezvoltarea economică a localităţii şi respectiv se  îmbunătăţesc condiţiile de viaţă a locuitorilor oraşului.  Drumul este important şi pentru sectorul de exploatare a digurilor rîului Cogilnic şi a canalelor de desecare din luncă care deservesc aceste construcţii pe o lungime de peste 20,0 km.

În afară de localitatea orașului Hîncești, drumul dat deschide o mare perspectivă de dezvoltare şi pentru celelalte sate şi localităţi a raioanelor învecinate. 

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md