Comunicatul IDIS pe reacția BNM

Ajută-ne să distribuim acest articol:

BNM, prin comunicatul său din 4 aprilie 2017  a confirmat recent că sistemul de raportare a băncilor comerciale este unul incomplet. La examinarea unor date cu privire la premiile distribuite în interiorul unor bănci comerciale, economistul Denis Gorea a constatat că de la momentul introducerii regimului de supraveghere specială a BNM la Moldindconbank, primele au crescut exponențial: de la 195.000 în 2015 (media lunară) la 15.7 mln lei în noiembrie 2016. Astfel, IDIS a constatat o creștere de 80 ori a mărimii primei într-o singură bancă aflată sub supravegherea BNM. Tendința, constatată de statistica accesibilă pe situl BNM, care se menține și în anul 2017.

Atragem atenția că rolul unui think tank este de a formula întrebări care preocupă publicul. Trend Hunter: Prime de milioane la Moldindconbank după intrarea sub administrarea BNM.

Stabilind un asemenea fenomen, BNM era obligată să vină imediat cu explicații pe acest subiect încă din octombrie 2016. În locul acestor explicații BNM a reacționat doar după ce IDIS a menționat acest fenomen în spațiul public. Din păcate, comunicatul BNM doar agravează înțelegerea situației existente în bănci. BNM vrea să acrediteze ideea că reacția IDIS este incompletă și irelevantă, bazându-se pe argumentul că expertul IDIS ”nu cunoaște anumite subtilități” și anume că ”primele erau achitate printr-o schemă, aflată înafara sistemului oficial de raportare către BNM”.

Ne manifestăm profunda îngrijorare față de această situație din mai multe considerente.

1.Experții IDIS au folosit datele oficiale ale BNM, iar din comunicatul BNM aflăm că aceste date sunt incomplete și irelevante. Cât de mare poate fi disproporția dintre datele oficiale și cele reale? Dacă discrepanța identificată este de 80 ori mai mare la cuantumul de premii, care este discrepanța creditelor neperformante raportate și starea reală a băncilor?

2.Există scheme de finanțare neraportată pe care BNM le cunoaște, însă ele devin publice doar în cazul când băncile comerciale cad sub supravegherea specială din partea BNM. Din ce motiv BNM nu consideră important să oblige toate băncile comerciale să prezinte informația într-un format, care să ajute la cunoașterea situației reale din bănci? În opinia noastră, indiferent de modul în care sunt efectuate anumite plăți de remunerare a angajaților și conducătorilor băncilor comerciale. Aceste date trebuie să fie raportate în mod obligatoriu către BNM, pentru a fi cunoscute de către toți deponenții, acționarii băncilor și orice persoană interesată. Lipsa informării complete și cunoașterea parțială a situației reale a provocat, după cum se știe, dispariția unor fonduri uriașe din anumite bănci comerciale, rezultând în pierderea încrederii cetățenilor în sistemul financiar. Din aceste motive cetățenii sunt foarte circumspecți de activitatea și față de prestația BNM.

3.Sunt aceste scheme de tranzacții neraportate comune și altor bănci din sistemul existent? Se referă aceste tranzacții doar la procedura de premiere a angajaților sau și la sistemul de raportare existent pe creditare, gajuri depuse, credite neperformante și alte activități bancare?

Aparent, comunicatul BNM doar întețește alertele pe care le aveam față de situația sistemului bancar aflat într-un leșin profund. Acest episod obligă BNM să evalueze minuțios  sistemul de raportare al creditelor neperformante și a primelor din toate băncile din Republica Moldova, existând bănuiala rezonabilă că starea de lucruri este mai gravă decât cea prezentată oficial de BNM. Experiența recentă arată că ignorarea acestor indicatori de alertă conduc la declanșarea unor grave crize de funcționalitate a sistemului financiar-bancar, cu impact devastator pentru economia țării. Este extrem de important ca BNM să nu neglijeze aceste alerte. Un pas în direcția corectă ar fi disponibilitatea de cooperare cu IDIS și TI-Moldova, care efectuează în acest moment o evaluare a sistemului financiar – bancar din RM. Sperăm că BNM se va oferi să coopereze în continuare în beneficul interesului public.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.