Primul atelier de instruire pentru managerii de întreprinderi sociale desfășurat la Chișinău



Primul atelier de instruire pentru managerii de întreprinderi sociale a fost desfășurat la Chișinău de către Asociația Obștească „Eco-Răzeni” în perioada 29-30 martie 2017. Evenimentul a fost oerganizat cu scopul de a forma și consolida capacitățile organizațiilor care practică sau planifică să lanseze activitate de antreprenoriat social.

Pe parcursul a celor două zile de instruire, 28 reprezentanți ai asociațiilor obștești, manageri ai întreprinderilor sociale, prestatori de servicii sociale au avut oportunitatea de a se familiariza cu conceptul de antreprenoriat social, a învăța din bunele practici și experiența internațională, de a dezvolta abilitățile de formulare și realizare a viziunii și misiunii întreprinderii sociale, a-și forma competențe și abilități de planificare și bugetare a unei întreprinderi sociale.

Formatoarea, experta din Marea Britanie, Pauline Michele Rigby a împărtășit într-un stil creativ și o atmosferă interactivă experiența sa practică în dezvoltarea întreprinderilor sociale, în special, aplicarea modelului de business Canvas orientat spre optimizarea interacțiunii întreprinderii sociale cu clienții acesteia în scopul creării și maximizării valorii adăugateatît economice cît și sociale. Participanții au cunoscut cîteva tehnici de marketing prin intermediul rețelelor de socializare și construirea relațiilor cu clienții, analiza mediului de afaceri și metodologii de măsurare a impactului social.

Participanții la instruire și-au exprimat impresiile pozitive referitor la atelierul de instruire și doleanțe de a continua procesul de formare și cu alte aspecte ale antreprenoriatului social. Respectiv, Eco-Răzeni planifică de a organiza pe parcursul anului curent încă a trei sesiuni de instruire pentru fortificarea capacitaților de administrare și dezvoltare a întreprinderilor sociale cu participarea experților din țară și din străinătate.

Atelierele de instruire se desfășoară în cadrul programului „Antreprenoriat social” al Asociaţiei Obștești „Eco-Răzeni” realizat cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Pentru diseminarea informației și materialelor informative accesați prezentările din cadrul sesiunii de instruire:
Prezentarea nr. 1 (ROM): Ghid pentru managerii de întreprinderi sociale
Prezentarea nr. 2 (ROM): Marketing și rețele de socializare

Articol realizat de
Vladimir Lungu
Manager program