Ministerul Educației din Republica Moldova și Banca Mondială, posibilități de colaborare



În perioada 19-23 septembrie 2016 o misiune a Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru în țara noastră. Scopul vizitei este de a discuta posibilitățile de colaborare în cadrul unui nou Acord de parteneriat pe domeniul educațional și de a monitoriza procesul de realizare a Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM).

DSC 0009În cadrul întrevederii cu membrii delegației Băncii Mondiale, ministrul educației Corina Fusu a prezentat principalele acțiuni întreprinse în vederea îndeplinirii indicatorilor PRIM, menționând că la momentul actual au demarat procedurile de achiziții publice pentru renovarea a șase școli de circumscripție, dintre care la 2 școli au fost deja efectuate lucrările exterioare de reparație.

Ministrul educației a mai informat că recent s-a încheiat programul de pregătire a formatorilor naționali care vor instrui cadrele didactice și manageriale privind cerințele standardelor profesionale, iar până la sfârșitul anului curent 10% dintre profesori și 30% dintre managerii școlilor de circumscripție vor fi formați continuu.

Corina Fusu s-a referit și la procesul de elaborare a noii formule de salarizare a cadrelor didactice și manageriale – un alt indicator al PRIM: ”Compania estoniană, contractată pentru a ne oferi asistență, a realizat o analiză comprehensivă a situației din sistemul educațional. Studiul vizează inclusiv aspectele specifice instituțiilor de învățământ din mediul rural, ține cont de evoluția demografică și de fluctuația de cadre. Având ca reper rezultatele cercetării, dar și obiectivele expuse de Ministerul Educației, partenerii din Estonia ne vor propune o formulă de salarizare a cadrelor didactice și manageriale bazată pe motivare și apreciere a performanțelor profesionale. Este foarte important să modificăm sistemul de remunerare a cadrelor didactice, deoarece astfel vom soluționa problema lipsei profesorilor și educatorilor, iar profesia de pedagog va deveni atractivă pentru tineri.”

Cristian Aedo, manager practici educaționale al Băncii Mondiale, a apreciat bunele relații de colaborare cu Ministerul Educației din Republica Moldova, accentuând că Asociația Internațională de Dezvoltare (BM) este disponibilă să ofere în continuare suport pentru modernizarea sistemului de învățământ de la noi din țară. ”Îndeplinirea indicatorilor PRIM ne oferă o claritate asupra evoluției înregistrate pe domeniul învățământului general. Totodată, pe parcursul săptămânii curente ne vom informa despre provocările cu care vă confruntați și pe alte segmente, precum educația timpurie, învățământul profesional tehnic, formarea continuă, pentru a le include în viitorul Acord de parteneriat strategic cu Republica Moldova. Este necesar să cunoaștem exact care sunt problemele majore și unde putem interveni”, a spus Cristian Aedo.

Participanții la întrunire au mai discutat despre participarea Republicii Moldova la Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor – PISA, consolidarea Sistemului Informațional de Management în Educație - SIME, alți indicatori ai PRIM.

Proiectul ”Reforma Învățământului în Moldova”este implementat în perioada aprilie 2013 - august 2018 și sprijină Programul de Reforme al Guvernului prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea și eficiența educației.