Republica Moldova la o nouă intersecție politică. Un panel special de dezbateri strategice în cadrul Forumului Economic 2016 de la Krynica, Polonia, organizat de IDIS Viitorul si OSW



La 8 septembrie, 2016, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) a organizat în cadrul Forumului Economic de la Krynica-Zdroj, Voievodatul Malopolska din Polonia, o dezbatere publică pe subiecte relevante pentru provocările politice, economice și de securitate ale Republicii Moldova în 2016.

Din partea poloneză, panelul dedicat Republicii Moldova a fost susținut de OSW (Ośrodek Studiów Wschodnich) - http://www.osw.waw.pl – un proeminent think tank din Varșovia. La dezbateri au participat mai mulți oficiali din RM, România și Polonia, printre care: Dl George Balan, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare din Guvernul RM, Dl Vadim Ceban, Prim vicepreședinte, Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia, Dan Neculaescu, Secretar de Stat pentru Afaceri Strategice al Ministerului Afacerilor Externe (România), Darren Spinck, Managing Partner, Global strategic Communications Group (Statele Unite ale Americii) și Marek Ziolkowski, Sub-Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Polone, Polonia.

Temele puse în discuție de către Moderatorul Panelului dedicat Republicii Moldova, Igor Munteanu, ex-Ambasador al RM în SUA și Canada, Director Executiv al IDIS Viitorul, au ținut de mersul sinuos al reformelor și impactul recentelor provocări economice și politice în perioada de implementare al Acordului de Asociere, semnat de RM și UE, sincopele descentralizării și altor reforme politice, liniile roșii în procesul de reintegrare și, nu în ultimul rând, importanța continuării cursului de integrare europeană și reformelor orientate spre cetățean din perspectiva Poloniei, României și SUA. Evenimentul a fost remarcat de presa poloneză, la el participând și un grup important de aleși locali din Republica Moldova, Ucraina, România și Polonia.

Un raport de monitorizare asupra implementării Acordului Aprofundat de Liber Schimb, semnat între RM și UE, a fost prezentat la 6 septembrie de Viorel Chivriga, Director de departament al IDIS, în cadrul unui panel regional. Menționăm că Forumul Economic de la Krynica invită în mod tradițional experți independenți, demnitari și companii de consultanță din UE pentru a aborda teme comune de întărire a relațiilor comerciale, fortificare a inovațiilor tehnologice și investițiilor strategice din regiune, concomitent cu abordarea unor teme de interes privilegiat privind politica externă, politica de apărare și de securitate, politicile culturale și educaționale, diplomație publică, politicile UE și SUA în plan sub-regional, nelipsind din agenda conferinței și subiectul conflictelor înghețate ori situațiile de insecuritate dintre Marea Baltică și Marea Neagră.

Forumul Economic de la Krynica din 2016 a marcat al 26 an consecutiv, găzduind șefi de state, primi-miniștri, miniștri de ramură din statele Vișegrad, statele Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană și SUA, oferindu-și platforma sa prestigioasă pentru abordarea celor mai importante probleme ale Europei Centrale și de Est.

Pentru mai multe informații despre Forumul Economic de la Krynica puteți consulta web-site-ul oficial al evenimentului - http://www.forum-ekonomiczne.pl/26th-economic-forum-2016/?lang=en#.V9ViUK3ITIU.