Achizițiile publice, mai transparente în urma noii legi



Achizițiile publice din Republica Moldova sunt legate cu ață albă în condițiile în care contractele mari sunt câștigate de anumiți agenți economici sau prin cârdășie, potrivit opiniei exprimate de experta IDIS Viitorul, Diana Enachi și specialistul în achiziții publice, Vadim Țurcan în cadrul emisiunii ”60 de minute de realism economic”.

”În trecut se atesta o lipsă de implicare a societății civile în procesul de monitorizare a achizițiilor publice. Or, în prezent potrivit noii legi este prevăzut un rol mai activ al sectorului neguvernamental. Participarea reprezentanților societății civile la procedurile de achiziție în calitate de membri ai grupului de lucru va spori gradul de transparență și responsabilizare a autorităților publice. Dacă vorbim de transparență, aceasta generează competiție, iar competiția pe piața achizițiilor duce la economisirea banului public.”, a explicat Enachi.

În opinia ei,sistemul de control ex-ante funcțional în prezent, prin care Agenția Achiziții Publice verifică fiecare contract de achiziție este unul ineficient. ”Este ireal ca Agenția Achiziții Publice (AAP) să efectueze controlul asupra tuturor contractelor de achiziții ale celor circa 4300 de autorități contractante din Republica Moldova în condițiile în care agenția are puțin peste 50 de angajați. În acest sens, autoritățile susțin că vor revizui acest mecanism de control și vor identifica o metodă de  prin care să verifice selectiv contractele”.

În ceea ce privește conflictele de interese, experta a spus că: ”în lege sunt indicate trei cazuri în care pot fi identificate conflictele de interese, dar asta nu însemnă ca dacă e soția sau ruda de gradul trei nu are interes să câștige licitația. Este foarte simplu, se deschide altă firmă și e foarte de greu de depistat existența unui conflict de interese. Pentru soluționare problemei este nevoie de ajustat legea achizițiilor publice cu  prevederile legii cu privire la conflictele de interese, precum și includerea în Lista de interdicție inclusiv a persoanelor fizice – fondatori a companiilor incluse în această listă”.

La rândul său, specialistul în achiziții publice, Vadim Țurcan a precizat că există mai multe carențe în procedura achizițiilor publice. ”De multe ori atestăm că în cadrul concursurilor publice de infrastructură autoritatea contractantă nu are un specialist atestat în domeniul construcțiilor  care să poate evalua ofertele depuse de operatorii economici. Ba mai mult, la unele proceduri de achiziții publice operatorii economici participă în cârdășie pentru a câștiga contractul. Este și o înțelegere cu autoritatea contractantă pentru a câștiga”.

Potrivit lui Țurcan, o deficiență în procesul achizițiilor publice este că autoritățile contractante nu sunt suficient de instruite pentru a întocmi documentația de atribuire, respectiv caietul de sarcini și fișa de date a achiziției. De multe ori autoritatea contractantă specifică o anumită marcă comercială , ceea ce încalcă prevederile legislației. Astfel aceasta ar trebui să cunoască exact caracteristicile tehnice, astfel încă operatorul economic să poată propune soluții echivalente

În concluzie, Țurcan a precizat că autoritățile contractante trebuie să aibă un plan bine stabilit la începutul anului astfel încât să identifice resursele financiare necesare pentru procedurile de achiziții. Adăugător e necesar respectarea cadrului legal astfel încât să nu tergiverseze procedura de achiziție prin nepublicarea informației despre rezultatele evaluării ofertelor, inclusiv operatorul economic câștigător.