A fost ostatica miliției transnistrene, acum așteaptă decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului



Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat guvernelor pârâte cauza Elenei DOBROVIŢCAIA (Dosar 41660/10).

La 16 iulie 2010, Elena a fost “citată” de către reprezentanții miliției, în calitate de martor. După ce s-a prezentat la secția de miliție a fost reținută, pe motiv că mama sa Zinaida Ciuhnenco, nu a dat curs unei citații a miliției. Dna Ciuhnenco, era vizată într-un dosar penal, iar la acel moment se afla la tratament în secția cardiologie a unui centru medical din Chișinău. Ea a fost informată telefonic, de către un așa zis anchetator din Bender, despre faptul că fiica sa se va afla în „detenție” până când aceasta nu va reveni în regiunea transnistreană și nu va ispăși o “pedeapsă penală”. Detalii aici.

Elena a petrecut 3 zile în subsolul secției de miliție din Bender, fiind deținută în condiții inumane. Eliberarea s-a era condiționată de revenirea în regiune a mamei. Experiența unui examen de absolvire a unei instituții preuniversitare, pe care Elena trebuia să îl susțină pe 17 iulie a fost înlocuită cu una traumatică, de a fi  ostatică într-o secție de miliției.

“Faptul că în regiunea transnistreană predomină impunitatea pentru violări grave ale drepturilor și libertăților fundamentale, este unul dintre motivele pentru care au loc astfel de cazuri de privare arbitrară de libertate. Orice administrație, fie de jure sau de facto, este obligată să respecte drepturile omului și trebuie responsabilizată pentru acțiunile sale”, susține Alexandru Zubco jurist Promo-LEX.

VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=Pdnlql43p10&feature=youtu.be Convorbirea Zinaidei Ciuhnenco cu "anchetatorul" din Bender, în care aceasta cere eliberarea Elenei.

În cererea sa către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, împotriva Republicii Moldova și Federației Ruse, Elena Dobroviţcaia s-a plâns în temeiul Art. 3 al Convenției (aplicarea torturii și tratamente inumane și degradate în perioada de detenție). De asemenea, reclamantul a invocat violarea Art. 5 toate aliniatele (dreptul la libertate și siguranță), Art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și Art. 2 al Protocolului 4 al Convenției (libertatea de circulație).

În fața înaltei Curți, reclamantul este reprezentat de către avocați şi juriști din cadrul Asociației Promo-LEX.

Pentru mai multe detalii, contactați: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă Promo-LEX: GSM 060280980, Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail: pr@promolex.md