DIACONIA// Cea de-a VIII-a generație de fete a absolvit Apartamentul Social „Spre Independență”



Apartamentul Social „Spre Independență”, parte a așezământului „Iosif Naniescu”, a încheiat cu succes susținerea celei de-a VIII-a generații de fete. Șase fete din familii social vulnerabile au „absolvit” un an de asistență eficientă care le-au ajutat să capete încrederea și speranța unui viitor mai bun. În tot acest timp, beneficiarele proiectului au avut parte de susținere psihologică, financiară și morală care le-au ajutat să crească gradul de autonomie personală și socială a tinerelor.

DSC03157 копия

Ana, Cristina, Maria, Valeria, Alexandra și Maria au ajuns la apartamentul social „Spre Independență”  acum un an. Fiecare cu o poveste de viață diferită, dar toate cu aceeași cerință - nevoia de a fi ajutate să înceapă un nou capitol în viața lor. Sunt fete care provin din familii social-vulnerabile, sunt fete care aveau nevoie să fie ajutate să se reintegreze în societate sau fete care cu greu au finalizat nouă clase și nu fiindcă nu ar fi capabile să însușească materia propusă, dar findcă greutățile vieții le-au prioritizat necesitatea de a munci cu ziua în fața celei de face carte.

Aici, sub asistența zilnică a educatorilor, fetele au învățat să gătească, au însușit abilitatea de a realiza diverse lucruri handmade și și-au îmbogățit bagajul de cultură generală. Toate fetele au urmat o școală de meserie unde au învățat o profesie, iar după ce au absolvit-o fiecare a avut ocazia să-și găsească un job cu un salariu decent.

„ Pentru mine apartamentul social a însemnat o a doua casă. Am avut condițiile pe care nu îmi imaginam că pot să le am vreodată. Am avut niște educatori minunați care m-au susținut în toate. Am avut mult noroc că am ajuns aici” afirmă beneficiara, Alexandra.

Întrebată în cadrul seratei de absolvire ce a învățat în tot acest an, Maria ne-a spus că: Am învățat să fiu puternică și luptătoare. Am învățat să vorbesc frumos, să fiu gospodină, îngrijită și bună la suflet.

 „ Scopul proiectului nostru este reducerea gradului de vulnerabilitate a fetelor din familii social- vulnerabile și orfane care, după finalizarea celor nouă clase, nu știu și nu au ocazia să urmeze o școală pentru a învăța o meserie. Noi le oferim toată susținerea necesară (asistență socială, psihologică, spirituală, vocațională, etc.) pentru a crește gradul de autonomie personală și socială a tinerelor” ne informează coorodnatorul proiectului, Iraida Cazac.

Apartamentul Social „Spre Independență” este parte a așezământului „Iosif Naniescu” și a fost fondat de către Misiunea Socială DIACONIA  în 2007. Scopul proiectului este integrarea socială a orfanilor și orfanilor social (persoane cu părinți decăzuți din drepturi părintești). În ultimii opt ani, peste 50 de tinere au câștigat șansa spre o viață autonomă datorită Apartamentului Social „Spre Independență”.

Mai multe detalii puteți vedea accesând pagina de facebook Misiunea Socială DIACONIA.