Școala de Vară „Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!”



În perioada 23 - 25 Iulie 2013, Asociaţia obştească „Solidaritate Europeană pentru Apă în Moldova” (SEAM) şi partenerii săi, desfășoară evenimentul: Școala de Vară „Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!”

Scopul Școlii de Vară „Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!” este de a încuraja și sprijini tinerii din bazinul Nîrnova în promovarea activităților locale, care să contribuie la conștientizarea rolului participării tinerilor și populației în viața comunitară, în special privind apa și sanitația.

Pe parcursul a 3 zile participanții Școlii de Vară vor avea ocazia să:

  • Viziteze o soluție alternativă de sanitație dintr-o localitate rurală.
  • Cunoască modalității de înregistrare și montare a secvențelor video pentru domeniile: tineri, participare comunitară, apă, sanitație, soluții pentru comunitate, etc.
  • Însușească componentele unei piese de Teatru Forum cu tematica implicării tinerilor în guvernarea apei și să participe la montarea acestei piese.
  • Se familiarizeze cu conceptele de bază ale promovării activităților de tineret prin intermediul mass mediei: articol, comunicat de presă, blog, site web.

Evenimentul dat este concentrat în bazinul rîului Nîrnova şi are ca participanți circa 50 de tineri, din cele 27 de localități ale bazinului Nîrnova dornici să să se implice în activităţi cu beneficiu public ecologic și să fie împuterniciți şi susţinuți în acţiunile lor pentru a-și face auzită „vocea” în cadrul comunității și a regiunii de bazin.

Organizatorii își propun ca prin activitățile Școlii de Vară „Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!” să crească gradul de coeziune al grupului Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!, nivelul de socializare în mediu organizat și prin activități structurate al grupului și să fortifice Platforma Tinerilor pentru Nîrnova în Acțiune!

Evenimentul este parte componentă a Programului de Tineret SEAM pentru următorii 2 ani și implementat în cadrul Programului de Granturi 2013 a Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

Pentru detalii ne puteți contacta la adresa de e-mail: nina.plop@see-swe.org sau la telefonul 022 35 03 26. Persoană de contact – Nina Plop.